Sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele din plastic, cum ar fi PET-urile și sticlele, a devenit o adevărată sursă de venit pentru mii de români. În România, între 5.000 și 6.000 de persoane obțin zilnic câștiguri din reciclarea acestor tipuri de ambalaje, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele din plastic, cum ar fi PET-urile și sticlele, a devenit o adevărată sursă de venit pentru mii de români. În România, între 5.000 și 6.000 de persoane obțin zilnic câștiguri din reciclarea acestor tipuri de ambalaje, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Ar fi între 5.000 şi 6.000 de români care astăzi pun o pâine pe masă datorită sistemului de garanţie-returnare. Caută sticle prin oraş, prin coşuri stradale. Sticle care, în mod normal, ar fi ajuns la groapa de gunoi. Un cetăţean mi-a trimis ieri o fotografie cu un proces verbal pentru că a fost amendat de Poliţia Locală pentru că a scos un PET dintr-un coş”, a transmis ministrul Mediului.

Problema apare atunci când, în căutare de sticle de plastic, cei care participă în mod constant la sistemul de garanție-returnare vandalizează pubelele. Până în prezent, Poliția Locală a emis 30 de amenzi în sectorul 3, în valoare totală de aproape 7.000 de lei.  Ministrul Mediului și-a arătat nemulțumirea față de aceste practici:

„Eu cred că e greşit să amendezi un om care ia PET-ul dintr-un coş de gunoi, pentru că acel PET ar fi ajuns la groapă. În situaţia în care îl pune într-un RVM, într-un aparat automat, pe lângă faptul că câştigă 50 de bani, ne asigurăm că acel PET ajunge într-o fabrică de reciclare. Cel mai mare procesator de PET-uri din România şi din Sud-Estul Europei mi-a spus că pentru prima dată în istoria companiei, şi sunt înfiinţaţi imediat după Revoluţie, au renunţat la importul de PET din altă ţări, pentru mine este o veste extraordinară”, a explicat Mircea Fechet, săptămâna trecută. 

Însă, „cei care vandalizează punctele de colectare separată, acele igloo-uri, şi fac dezastru în jur, acei oameni bineînţeles că trebuie să fie amendaţi şi nu la ei m-am referit”, a specificat ministrul Mediului, după ce declarația sa a fost greșit înțeleasă. 

De la lansarea programului de garanție-returnare, s-au strâns peste 850 de milioane de ambalaje. Conform statisticilor, reciclarea PET-urilor prin intermediul Returo a crescut considerabil, atingând o rată lunară de reciclare de aproximativ 50%. Această creștere este generată de persoanele care adună ambalaje pentru a obține venituri suplimentare, mulți dintre ei bazându-se exclusiv pe aceste câștiguri pentru a-și acoperi cheltuielile zilnice.

Articolul precedentJOCURILE OLIMPICE DE VARĂ DE LA PARIS: CEREMONIE DE DESCHIDERE INEDITĂ PE SENA
Articolul următorFotbal: Universitatea Craiova a pierdut în Slovenia