Respectarea măsurilor de protecţie sanitară va fi obligatorie în zona cimitirelor.

Cimitirul comun din Sfântu Gheorghe va fi deschis inclusiv în weekend, cu ocazia Zilei Morților. Le reamintim locuitorilor că şi în zona cimitirelor este necesară respectarea reglementărilor în vigoare pentru a stopa răspândirea coronavirusului, de aceea este obligatorie purtarea unei măști și păstrarea distanței faţă de alte persoane.

Mai mult, pentru a evita formarea de aglomerări, îi îndemnăm pe locuitori să nu viziteze cimitirele doar duminică, ci şi vineri sau sâmbătă, în măsura în care acest lucru este posibil. De vineri până duminică, pentru a evita aglomerația, la fel ca anii trecuţi strada Cetăţii va fi cu sens unic de urcare către cimitir, iar pentru coborâre se va folosi strada Voican.

În același timp, cei care merg la cimitir vor avea posibiltatea de a lăsa mașina în parcarea temporară care va funcţiona pe teritoriul poligonului de tir. Pentru fluidizarea traficului, locuitorii sunt rugaţi să nu parcheze autoturismele pe străzile Cetăţii şi Voican.

 

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentPolițiștii au prins o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt calificat și distrugere
Articolul următorBilanț coronavirus 27 octombrie: 4.724 de noi cazuri și 104 decese