Consumul exagerat de benzodiazepine poate duce la somnolență, la vedere dublă și la lipsa coordonării motorie din partea creierului, susțin medicii. Persoanele care folosesc aceste substanțe nu trebuie să urce la volan.

Medicii spun că benzodiazepinele sunt medicamente care se utilizează în patologia psihiatrică, în tratarea nevrozelor, adică a stărilor anxioase și depresive, iar persoanele care le folosesc nu trebie să conducă. 

Benzodiazepinele încetinesc activitatea sistemului nervos central.

„Ele ca și efect acționează printr-o ușoară stare de sedare, calmare a agitației, duce la o încetinire a proceselor cognitive. (…)Ideea este că aceste medicamente, prin faptul că au efecte secundare destul de reduse, predispun la creșterea dozelor de către utilizatori, întrucât ei obțin o stare de bine, ameliorându-ne simptomatologia afecțiunilor nevrotice”, a explicat dr. Valentin Boldea, medic de familie, pentru adevarul.ro.   

Mai mult, potrivit acestuia, consumul exagerat poate duce la „somnolență, la diplopie, adică vedere dublă, ataxie-poate să dea lipsa coordonării motorie din partea creierului”.

„Aceste efecte trebuie să le avem în vedere atunci când suntem conducători auto. Deoarece scăderea acuității vizuale, scăderea reflexelor, a atenției, coordonarea motorie a mâinilor și picioarelor în timpului condusului, sunt foarte importante. (…) Benzodiazepinele sunt trecute pe lista substanțelor psihoactive, interzise la volan. În momentul în care ele sunt depistate intrăm în sfera penală. Aici ar trebui un pic modelată această discuție pentru că avem persoane pe listă care le folosesc în scop terapeutic și nu recreațional, pentru a obține acea stare hipnotică, de euforie.  Ele se dau cu prescripție medicală, dar cum spuneam predispun la abuz din partea consumatorului. Recomandarea noastră când face prescripția este să evite condusul, dar mai mult nu avem ce face”, a mai declarat dr. Boldea. 

IPJ Galați: Benzodiazepina este considerată drog

Cele mai cunoscute medicamente din clasa benzodiazepinelor sunt lorazepam (Anxiar), alprazolam (Xanax), bromazepam, diazepam, clonazepam. 

Potrivit reprezentanților Poliției Galați, benzodiazepinele sunt considerate drog, potrivit Legii 143/2000. „Este un drog de risc, dar este întâlnit în compoziția unor medicamente, care se pot elibera doar pe bază de prescripție medicală”, susține agent șef principal, Stoica Ciprian Teodor, de la IPJ Galați.

Ambarcațiune condusă de o femeie drogată, răsturnată în Dunăre

O ambarcațiune în care se aflau opt persoane, printre care doi copii, s-a răsturnat în fluviul Dunărea, la Cotul Pisicii (Galați). Polițiștii au aflat că barca era condusă de o femeie de 37 de ani, care era drogată.

Incidentul a avut loc duminică, 27 august 2023, în jurul orei 20.27. Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați-Biroul Transporturi Navale Galați au fost sesizați prin intermediul unui apel la 112, despre faptul că, pe fluviul Dunărea, o barcă s-a răsturnat, iar persoanele care se aflau în această ambarcațiune se află în apă.

„Din verificările preliminare efectuate de echipa operativă care s-a deplasat la locul indicat, respectiv mila marină MM 76, zona cunoscută sub denumirea de Cotul Pisicii, s-a stabilit faptul că o ambarcațiune de agrement, condusă de o femeie, de 37 de ani, din municipiul Galați, în care se aflau șase adulți și doi copii minori, de 9, respectiv 10 ani, s-ar fi răsturnat în fluviul Dunărea, pe fondul manevrării greșite”, a transmis Poliția Galați.

Articolul precedentSe dau lupte grele pe frontul de sud. Contraofensiva ucraineană își continuă avansul în Donețk – Cum răspunde Armata Roșie – LIVE TEXT
Articolul următorVremea 29 august. Vreme schimbătoare în toată țara