Un polițist din cadrul Poliției orașului Covasna și-a atacat marți la prânz vecinii din satul Pachia, incidentul fiind confirmat şi de Biroul de Presă al IPJ Covasna, dar fără a fi oferite detalii. Conform cotidianului local Háromszék, citat de weradio.ro poliţistul a tras mai multe focuri de armă cu arma de serviciu asupra unei familii care locuiește pe strada Principală nr. 31, rănindu-l pe proprietarul locuinţei, Vida Csaba, în vârstă de 54 de ani.

După-amiază, prezența mai multor autospeciale de intervenţie ale Poliției a putut fi observată de cei care circulau pe strada care trece prin Pachia. Polițiști și experți criminaliști se aflau la fața locului în curtea familiei Vida. Ceea ce s-a întâmplat a fost că, la prânz, un polițist din Covasna, care locuiește în vecinătatea lui Vida Csaba, a încercat să-i împuşte pe membrii familiei Vida cu arma de serviciu, conform aceluiaşi articol din Háromszék. Din fericire, nu s-a produs nicio tragedie, polițistul l-a lovit doar în mână pe bărbat. Rana minoră a fost tratată la spitalul orășenesc din Covasna, iar bărbatul rănit a fost externat.

Vida Csaba, întrebat despre incident, a declarat pentru Háromszék că nu cunoaște motivul care l-a făcut pe polițist să recurgă la acest gest, deoarece nu erau certaţi, iar polițistul le-a cerut în repetate rânduri ajutorul, de exemplu pentru a-l ajuta cu tocătorul de carne și alte lucruri atunci când taie porcii.

„L-am servit mereu, nu l-am văzut niciodată supărat pe noi. Astăzi la prânz a apărut în fața porții noastre, ne-am gândit că are nevoie de ceva, soția mi-a spus să mă duc să leg câinele ca să nu-l muște când intră. Apoi, când am ieșit din casă, a început să tragă în toate părțile din afara gardului. M-am retras înapoi în casă, el a intrat după noi și am fugit în curte. M-a lovit în mână și a doborât-o pe soția mea în curte. Poate că a rămas fără gloanțe şi de-aia suntem în viață. Am fost foarte norocoși, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat doar cu mâna mea rănită și cu geamurile sparte de la împușcături”, a declarat Vida Csaba, care spune că după incident polițistul s-a întors în Covasna, unde a început să meargă pe stradă în pantaloni scurți, iar apoi a încercat să se sinucidă și este tratat la spitalul din oraș.

UPDATE Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna

În fapt, s-a reţinut că în data de 09.01.2024 suspectul s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate din localitatea Pachia, jud. Covasna, a pătruns în curtea acesteia şi, cu arma de vânătoare pe care o deţinea în mod legal, a executat două focuri de armă în direcţia victimei.

În continuare, suspectul a distrus un geam de la fereastra locuinţei, a pătruns în casă, şi, între timp, persoana vătămată şi o martoră au reuşit să fugă din imobil. În prezent, suspectul se află internat la spital din cauza stării sale de sănătate. Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

UPDATE IPJ Covasna

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544 din 2001 actualizată, în scopul asigurării echilibrului între apărarea drepturilor persoanei vizate și o comunicare publică transparentă, în legătură cu evenimentul produs în data de 9 ianuarie 2024, în localitatea Pachia, comuna Brateș, Compartimentul Relații Publice din cadrul I.P.J. Covasna este abilitat să comunice următoarele:

Polițistul implicat în eveniment este angajat al I.P.J. Covasna din anul 2002 și face parte din corpul agenților de poliție.

Ultima evaluare profesională a acestuia a avut loc în data de 03.02.2023, rezultatul evaluării fiind cuprins în dosarul personal al polițistului, în conformitate cu prevederile art. 3, din Anexa nr. 9,  la O.M.A.I. nr. 140 din 2014, actualizat.

Polițistul a fost evaluat psihologic periodic, rezultatul evaluării făcând parte din categoria specială de date cu caracter personal, în conformitate cu art. 9 din Regulamentul nr. 679 din 2016 (Regulamentul General privind Protecția Datelor).

Conform dispoziției Șefului Inspectoratului, a fost demarată procedura verificărilor interne, în referire la evenimentul în care a fost implicat polițistul, prin Biroul Control Intern. 

Totodată, s-a dispus anularea dreptului de port și folosire a armelor letale.

De asemenea, aspectele fac obiectul actelor de urmărire penală în cadrul dosarului instrumentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.

Facem precizarea că datele cu caracter personal sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor, în conformitate cu prevederile art. 12, lit. d, din Legea nr. 544 din 2001, actualizată și se circumscriu prevederilor Regulamentului nr. 679 din 2016(Regulamentul General privind Protecția Datelor), a articolelor 5, 6 și 9, precum și celorlalte norme legale în vigoare.

Foto: Facebook / Bodor János

Articolul precedentTrafic paralizat pe autostrada București-Pitești de protestul transportatorilor și fermierilor. Se circulă în coloană și pe Centura Capitalei -VIDEO
Articolul următorMaia Sandu și-a publicat declarația de avere. Suma infimă primită ca șef al statului în 2023