Bilanț coronavirus 13 noiembrie: 4.006 cazuri și 323 decese

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 13 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 4.006 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

Negocierile între PNL și PSD continuă și astăzi. „Puncte fierbinți” care țin o țară...

Chiar dacă PSD și PNL susțin, public, că negocierile merg bine, realitatea este alta. Liderii PNL, PSD și UDMR se vor întâlni, astăzi, la o nouă rundă de negocieri. Punctele fierbinți în privința cărora nu ajung la un acord sunt: creșterile cerute de social-democrați, desființarea Secției Speciale sau numele premierului. 

Semnal de atenție tras de Loteria Română

Loteria Română atrage atenţia cu privire la tentativele de înşelăciune şi de obţinere de date cu caracter personal prin intermediul mai multor mijloace care folosesc însemne sau simboluri ale organizatorilor Loteriei de Vaccinare.

ATENȚIE LA ÎNȘELĂCIUNI!

De secole, escrocii au reușit să aibă un veritabil stil de viață, din a obține venituri ilicite, pe seama naivității celor pe care reușesc să îi convingă de faptul că au posibilitatea de  a le oferi sume de bani, în schimbul unor afaceri tentante, sau alte asemenea povești.

În cazul BULLYING-ULUI toată lumea PIERDE

Indiferent dacă  școala se desfășoară fizic sau în mediu on-line, interacțiunea dintre elevi dă naștere, uneori, la situații conflictuale. Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară intervin de fiecare dată, pentru aplanarea și prevenirea acestor situații. În cazul acestui fenomen toți cei implicați pierd câte ceva.

Starea drumurilor naționale din centrul țării

DRDP Brașov a acționat cu 47 de autoutilaje

Ministerul Sănătății a anunțat procedura de efectuare a testării rapide antigen din salivă a...

Testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va realiza în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii

Prima clădire de birouri la standard Passive House din România a fost construită în...

Costurile suplimentare ale unei clădiri la standard Passive House faţă de casele construite conform reglementărilor în vigoare sunt uşor de urmărit

Scade numărul infectărilor cu SARS COV 2, se menține ridicat numărul de decese

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 12 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 4.844 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

AUR a depus proiect de lege pentru autorizarea în regim de urgenţă a medicamentelor...

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă depunerea în Parlament a unui proiect legislativ pentru instituirea unei proceduri de autorizare în regim de urgenţă a medicamentelor indicate în protocolul de tratament al bolii COVID-19, astfel încât acestea să poată fi introduse pe piaţă.