Prefectura Covasna a comunicat, vineri seara, bilanțul ultimelor 24 de ore privind situația cazurilor de coronavirus de la nivelul județului. Conform buletinului informativ, 49 de persoane testate pozitiv pentru Covid-19 se află în prezent internate la spital, în ultimele 24 de ore fiind internați încă 4 pacienți.

Potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna, de la începutul pandemiei și până în prezent, 143 de persoane s-au vindecat. 

Institutul Național de Sănătate Publică a transmis că până în prezent au fost confirmate 211 cazuri de Covid-19, cu două mai multe față de joi. 

„Conform raportării Direcției de Sănătate Publică din data de 08.05.2020 (…) numărul de teste realizate până în acest moment la nivelul județului Covasna este de 3223. În carantină instituționalizată se află un număr de 181 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a se depista dacă au contractat virusul COVID – 19 (coronavirus); alte 202 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală”, informează Prefectura Covasna.

De la ultimul comunicat de presă, datorită faptului că au respectat recomandările autorităților și starea de sănătate le-a permis, 14 persoane au ieșit din carantină iar alte 27 de persoane au ieșit din autoizolare.

Articolul precedentPrimul caz de ginecologie la o pacientă testată pozitiv pentru Covid-19, internată la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe
Articolul următorAmenzi în valoare de 19.000 lei în ultimele 24 de ore