Cel mai probabil, bărbatul de 67 de ani din Sânzieni, găsit fără suflare de pompieri duminică în locuința sa, a adormit cu țigara aprinsă.
Anchetatorii au stabilit cauza probabilă, aceasta fiind „fumatul în timpul somnului”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, slt. Marius Tolvaj.
Știrea inițială:
Pompierii covăsneni din cadrul Secției Târgu Secuiesc au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un incendiu produs la o casă de locuit din localitatea Sânzieni. În interiorul casei a fost găsită o victimă decedată.
La cercetarea cauzei de producere a incendiului a participat și o echipă formată din polițiști și criminaliști din cadrul IPJ Covasna.