Un bărbat din comuna Bodoc, satul Olteni se află în arest la domiciliu după ce în noaptea de joi spre vineri s-a urcat băut la volan, deşi nu are permis de conducere pentru nicio categorie, iar în localitatea Malnaş a pierdut controlul direcţiei şi s-a oprit cu maşina în gardul unei case.

Poliţiştii au stabilit că bărbatul avea 0,86 g% alcool pur în sânge, astfel că în cursul zilei de vineri, Parchetul de pe Lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a dispus măsura arestării acestuia la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

S-a reținut că, în data de 18.06.2020, în jurul orei 01:20, inculpatul M.R a condus un autoturism pe D.N. 12, pe sensul de mers Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc şi, la km. 27+550 m, în localitatea Malnaş, jud. Covasna, a pierdut controlul direcției de deplasare şi a intrat în peretele unui imobil dinlocalitate. În cursul cercetărilor, s-a stabilit că inculpatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi avea o alcoolemie de 0,86 g% alcool pur în sânge. Parchetul de pe ngă Judecătoria Sfântu Gheorghe continuă cercetările în cauză”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe Lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Bărbatul nu are voie să părăsească până la data de 18 iulie 2020 locuinţa din satul Olteni, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.

Pe durata arestului la domiciliu, acesta are obligaţia să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat.

În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, se arată în soluţia publicată pe site-ul instanţei.

Sentinţa a fost pronunţată vineri, 19 iunie, şi poate fi contestată în termen de 48 de ore.

 

Articolul precedentGrădinițele și creșele din Sfântu Gheorghe vor fi deschise pe perioada vacanţei de vară
Articolul următorÎncă 7 covăsneni infectaţi cu SARS-CoV-2. 260 de cazuri de la începutul pandemiei