O conductă care alimentează rezervoarele de apă din stațiunea Covasna s-a spart marți, în jurul prânzului, defecțiunea lăsând fără apă potabilă mare parte dintre locuitorii orașului.

Reprezentanții Operatorului Regional Gospodărie Comunală au transmis că defecțiunea a fost remediată în aceeași zi, până spre miezul nopții, însă până la soluționarea problemei rezervoarele de alimentare cu apă s-au golit, lăsând mai multe familii fără apă potabilă.

„Ieri (5 noiembrie – n.r.) la ora 15:00 pe strada Justinian Teculescu s-a spart conducta de apă care alimentează rezervoarele din Cartierul Cseres. În urma defecțiunii rezervoarele de alimentare cu apă s-au golit până seara și mare parte din orașul Covasna a rămas fără apă. Colegii noștri au reușit să repare defectul până la ora 12 noaptea. În cursul zilei de astăzi, pe lângă consum și umplerea continuă a rezervoarelor cu apă, la etajele superioare ale blocurilor încă nu este suficientă presiune.

Aceștia au transmis că se lucrează la reumplerea bazinelor în cel mai scurt timp, alimentarea cu apă potabilă fiind reluată până joi, 7 noiembrie.

Foto: Arhivă

Articolul precedentTehnica pentru partide de amor de invidiat, dezvăluită de un medic ginecolog
Articolul următorMiracol înainte de sărbători la Sfântu Gheorghe… La vederea containerului Caritas, un om s-a ridicat din scaunul rulant