Misiunea pentru lichidarea incendiului din comuna Oituz, zona Piatra Şoimului continuă. Astăzi, 04.11.2021, 58 de pompieri militari din cadrul a două inspectorate judeţene pentru situaţii de urgenţă Bacău şi Covasna intervin cu 15 mijloace. Alături de salvatori sunt şi 18 lucrători din cadrul Ocolului Silvic Privat Oituz cu cinci autovehicule, precum şi patru voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Oituz (SVSU Oituz) cu un autoturism.

În cursul zilei de 03.11.2021, incendiul care a afectat o suprafaţă de peste 28 de hectare s-a manifestat cu flacără atât în subteran, cât şi cu flacără la nivelul solului (cioate, doborâturi şi resturile de lemn rămase în urma exploatărilor).

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile (vânt puternic pe direcţia SE-NV şi secetă prelungită) şi a terenului greu accesibil incendiul s-a propagat la nivelul solului.

Pe timpul manifestării incendiului au fost iniţiate elemente de muniţie, rămase din timpul conflictelor armate, care nu au pus în pericol forţele şi mijloacele aflate la locul intervenţiei. De asemenea, echipa pirotehnică în urma operaţiunilor de cercetare şi detecţie a terenului a identificat şi ridicat, în vederea distrugerii, un număr de 211 cartuşe calibru 7,92 mm.

Totodată, în cursul zilei de ieri două aeronave Spartan C-27J, din cadrul Forţelor Aeriene Române, configurate pentru stingerea incendiilor, au efectuat patru lansări a câte 6000 litri apă asupra focarelor conform coordonatelor transmise transmis de echipajele de la sol.

Acţiunile de intervenţie au fost sprijinite de SVSU Oituz şi Ocolului Silvic Privat Oituz, care au acţionat cu un tractor cu remorcă şi o autobasculantă, pentru transportul apei în vederea alimentării autospecialelor aflate în dispozitiv şi vermorelelor, 10 cuburi (de un metru cub) de apă.

De menţionat este faptul că localitatea Oituz şi operatorii economici situaţi la marginea localităţii nu sunt afectaţi de incendiul de pădure şi fumul provenit de la acesta.

Articolul precedentCertificatul verde COVID trebuia să fie deja obligatoriu, spune medicul Radu Țincu
Articolul următorRecord de cazuri la ATI: Peste 1 900 de pacienți internați