Din ce în ce mai mulți părinți sunt interesați să participe, alături de copiii lor, la sesiunile de terapie multisenzorială derulate de reprezentanții Departamentului de Terapii Speciale ale Centrului de Cercetări Subacvatice Dalnic.

La 3 săptămâni de la lansare, cel mai nou proiect al Centrului, „Triunghiul succesului: copii, părinți, terapeuți, împreună!”, finanţat de Fundaţia pentru Comunitate prin programul „MOL pentru sănătatea copiilor“, este un real succes, astfel că inițiatorii intenționează să îl extindă.

„Proiectul actual este continuarea proiectelor Aqua-muzică- muzica izvorând din mine! și Apă, muzică, mișcare și fantezie, o terapiei benefică regândită și extinsă cu o metodă nouă: implicarea părinților în mod activ și interactiv prin participarea alături de copii lor. Terapia emoțională îmbină trei metode: meloterapia, unele elemente ale hidroterapiei și imaginație ghidată (…) Sesiunile terapeutice vor fi implementate pe două nivele, în funcție de capacitatea de înțelegere a copiilor”, a transmis scafandrul profesionist Szabó Jenő, coordonatorul programului şi managerul Departamentului de Terapii Speciale al Centrului de Cercetări Subacvatice.

Cadou generos din partea patronului Grupului Bertis

Activitățile se vor derula pe o perioadă de 12 săptămâni, deocamdată în zilele de miercuri și joi, între orele 16:00 – 20:00, la piscina „Panorama Boutique Hotel” Sfântu Gheorghe, iar sesiunile terapeutice de audiție muzicală sunt conduse de scafandrul Szabó Jenő.

Totul a fost posibil și datorită unei investiții generoase venită din partea patronul Bertis Group, Berszány Tibor, care a investit în construirea unei piscine unde copiii să aibă condițiile ideale pentru terapie. Tot el, spune scafandrul Szabó Jenő, este și cel care a achiziționat o mare parte dintre echipamentele cu ajutorul cărora se pot realiza ședințele de terapie.

„În anii trecuți ne desfășuram activitatea în alte bazine care, de exemplu, nu aveau apa destul de caldă, iar domnul Berszány Tibor, care de ani de zile ne urmărește și ne sprijină cu ce poate în aceste terapii, văzând aceste mici probleme a zis că ne construiește un bazin special pentru aceste terapii. Practic a fost o investiție din partea dânsului fără nicio pretenție materială. Ne-a întrebat cum vrem să fie acest bazin, a investit și într-o parte din echipamentul care este montat în bazin și ne-a pus la dispoziție aceste condiții care sunt excelente din punct de vedere al terapiei. Atmosfera care este acolo… este un mediu ospitalier, deci toate acestea au fost gândite în interesul acestei terapii și a fost un gest remarcabil, fantastic din partea dânsului”, a spus scafandrul Szabó Jenő.

Potrivit acestuia, la selecția familiilor care au copii cu nevoi speciale se ține cont și de afecțiunile pe care cei mici le au și istoricul terapiilor pe care le-au urmat până în prezent, rezultatele obținute în urma terapiilor TUSMA urmate în ultimii 2 ani, implicarea părinților, disponibilitate, și situația financiară a familiei.

„Copiii sunt aleși și în funcție de sfatul medicului de specialitate (…) Un alt aspect pe care a trebuit să îl luăm în considerare în alegerea copiilor incluși în proiect este ca părinții să fie deschiși acestui tip de terapie. Ne-am bazat și pe faptul că această terapie, în cazul în care participă toate familia, are efect pozitiv asupra mediului familial. Dacă mediul familial înțelege și acceptă sensul de dezvoltare a copilului datorită terapiei, alianța părinte – terapeut amplifică efectul”, a transmis specialistul.

Anul trecut, 120 de familii au participat la ateliere terapeutice în cadrul unui alt proiect al Centrului de Cercetări Subacvatice din Dalnic – „Dr.Peștișor – Cercul părinţilor”, regândit astfel încât să le ofere și părinților posibilitatea de a lua parte la ședințele de terapie alături de copiii lor.

Proiectul a primit în 2019 o finanţare în valoare de 32.000 lei în cadrul concursului „Susține un ONG”, iar în program au fost adăugate două ateliere pentru părinţi: unul de educație, unde prin intermediul unui proiector părinții pot urmări tot ce se întâmplă și pot pune întrebări fără a-i încurca pe terapeuți, și un altul aplicativ, unde adulții pot exersa alături de cei mici.

Articolul precedentEvenimentul ARE a fost anulat de teama coronavirusului
Articolul următorRestricții de trafic: sunt sistate cursele aeriene către și dinspre Italia