Primarul Antal Árpád face un apel la doritori să meargă să se vaccineze

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe a făcut apel la locuitorii care doresc să se vaccineze anti-COVID să facă acest lucru, pentru că la acest moment sunt locuri disponibile la centrele de vaccinare din oraş.

„Apelul meu este ca acele persoane care doresc să se vaccineze să facă acest lucru pentru că există această posibilitate, iar rugămintea mea este ca locuitorii să se informeze în primul rând din zona medicală înainte de a lua o decizie privind vaccinarea”, spune primarul Antal Árpád.

La nivelul judeţului Covasna joi la prânz mai erau pe lista de aşteptare doar 6 persoane, fiind peste 4.700 de locuri libere, dintre care aproape 2.000 sunt în Municipiul Sfântu Gheorghe, cu vaccin produs de Pfizer şi Moderna.

Primarul a explicat acest număr mare de doze disponibile nu prin scăderea interesului faţă de vaccinare, ci prin creşterea numărului de doze disponibile la nivel naţional. Antal Árpád a menţionat în context că miercuri a fost înregistrat un nou record naţional zilnic în ceea ce priveşte vaccinarea, cu peste 90.000 de persoane imunizate.

În acelaşi timp, primarul Antal Árpád a declarat că nu ne vom putem întoarce la viața noastră de dinainte de pandemie decât atunci când o proporție semnificativă din populație va fi protejată de coronavirus.

„Conform oamenilor de ştiinţă, protecția este asigurată în mare măsură prin vaccinare. Este important ca toată lumea să decidă singură dacă va folosi sau nu opțiunea de vaccinare și nimeni nu ar trebui să fie obligat să se vaccineze împotriva convingerilor proprii. Cu toate acestea, există indicii că măsurile de combatere a pandemiei vor fi adaptate în viitor şi vor oferi mai multă mobilitate celor care s-au vaccinat, dar se discută şi despre planuri pentru redeschiderea restaurantelor în care personalul a fost imunizat. Eu îi încurajez pe cei care doresc să profite de această ocazie să facă acest lucru, deoarece cu cât ajungem mai repede la masa critică protejată de virus, cu atât mai repede putem reveni la viaţa normală”, a punctat primarul Antal Árpád.

AICI pot fi făcute programări pentru vaccinarea anti-COVID-19.

Articolul precedentSărbători în siguranță! Recomandările pompierilor pentru preoți
Articolul următor1.256 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2