Lumea a văzut realitatea brutală a invaziei ilegale declanșate de Vladimir Putin în Ucraina și trupele ruse care au țintit civili și au masacrat familii. Am asistat și la eroismul armatei ucrainene, dar acum este momentul să i se spună liderului de la Kremlin: ”Este suficient” și în același timp Statele Unite și aliații săi să treacă la Planul B de acțiune, care ar contracara Rusia.

 

Deși sunt 21 de zile de război în Ucraina, provocat de Moscova, situația s-ar putea înrăutăți semnificativ, prin faptul că Putin ar putea forța dublarea atacurilor asupra civililor, iar asediul asupra Kiev-ului să fie unul pe termen lung, se arată într-o analiză din The Hill, realizată de Keith Alexander, general american în retragere, fost director al Agenției Naționale de securitate, și Jamil Jaffer, fost consilier al Comitetului de relații externe din Senatul SUA.

Cei doi experți recomandă trecerea la Planul B: ”Destul, până aici”. SUA și aliații ar trebui să-i spună lui Putin să oprească uciderea fără sens a poporului ucrainean și să-și retragă imediat forțele din țara vecină.

 

Omenirea nu mai poate sta în loc și să vadă cum sunt uciși civili nevinovați. Analiștii propun ca Forțele aeriene ale SUA și cele ale aliaților să fie deplasate deasupra Ucrainei pentru a opri uciderea populației și să impună retragerea Rusiei prin stabilirea unei zone de excludere aeriană.

În plus, trebuie spus lui Putin că SUA și aliații nu vor aduce trupe terestre în Ucraina, decât dacă Rusia atacă forțele proprii din NATO, iar aeronavele noastre nu vor trage asupra armatei ruse, în timp ce aceasta s-ar retrage, scrie ziare.com, citând sursa amintită. Aliații vor trata Ucraina ca pe un stat neutru și i-ar oferi sprijin militar doar defensiv. Ar trebui, în cazul în care Rusia mai masacrează civilii să se instituie de către aliați o zonă de excludere aeriană.

 

Dacă sunt lansate rachete asupra acestora, ele să fie eliminate. Și orice utilizare de către Rusia a armelor neconvenționale, nucleare, chimice sau biologice, în Ucraina, va avea ca rezultat o ripostă masivă.

Analiștii americani susțin că lumea nu trebuie să mai permită ca tot masacrul civililor din Ucraina să mai continue. La fel cum un om (Hitler) a început cel de-Al Doilea Război Mondial, Putin a început un conflict cu paralele similare.

Nu se mai poate sta pe loc, în timp ce el încearcă să extindă masiv acest război, ucigând oameni nevinovați și distrugând orașele. Acum este timpul să i se spună lui Putin: ”Destul, până aici”, consideră cei doi experți.

Articolul precedentINSP: Aproape 50% din infectările COVID-19 au fost la persoane vaccinate – De ce s-au îmbolnăvit. DOCUMENT
Articolul următorPrețul petrolului a scăzut pentru a 5-a oară în ultimele 6 zile – Tarifele la pompă, în România, se mențin ridicate