Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunțat că produsele cu etichetele-semafor,care indică scorul nutrițional al produselor, trebuie să dispară de pe rafturile magazinelor de la 1 noiembrie. Argumentul invocat de ANPC a fost că, în lipsa unei abordări selective, consumatorii pot fi îndrumați spre un regim alimentar care nu le-ar fi benefic.

 

ANPC a transmis Asociației Marilor Rețele Comerciale o adresă în care scrie că „nu agreează introducerea în România a acestui sistem” și le transmite comercianților că acceptă vânzarea până la epuizare a stocurilor de produse cu etichetă tip nutriscore SCOR NUTRIȚIONAL, dar nu mai târziu de 1 noiembrie anul curent, potrivit Europa FM

 

„Consumatorul mediu informat nu are bagajul de cunoștințe necesar pentru a lua orice decizie de tranzacționare, așa cum este ea indicată sau cum este sfătuit să o facă prin ambalarea produselor”, a declarat Horia Constantinescu, șeful ANPC.

 

„Cei din nordul țării noastre consumă cu predilecție slănină. Slănina are, la acest moment, conform nutriscore, cel puțin litera D, dacă nu dublu D. Dar cetățenii din zona respectivă au nevoie de un aport caloric mai mare. Da, în general, este mai bine să mâncăm cu toții salată și pește fiert, dar asta nu înseamnă că toți cetățenii europeni trebuie să fie influențați și să ia o decizie în condițiile în care aceasta nu reprezintă o variantă oficială agreată la nivelul întregii comunități europene”, a motivat Constantinescu.

 

Eticheta de tip scor nutrițional sau „semafor” are 5 culori, de la verde la roșu, în care verde închis înseamnă că un produs ar fi cel mai bun, așa cum sunt cerealele integrale sau legumele proaspete, iar roșu înseamnă că alimentul are foarte multe calorii și este mai puțin indicat pentru consum des.

Articolul precedentAlimentele-vedetă pentru o piele mai tânără. Care sunt ingrediente de TOP pentru frumusețe la orice vârstă
Articolul următorATENȚIONARE DE CĂLĂTORIE pentru Franța, astăzi. MAE îi pune în gardă pe români