De Ziua păcălelilor, Sepsi ReKreativ, societatea care administrează bazele de agrement și sportive ale Primăriei Sfântu Gheorghe, a anunțat că îi așteaptă la schi pe pasionații sporturilor de iarnă.

Într-o postare pe Facebook, reprezentanții firmei anunțau că în perioada 1-3 aprilie pârtia mică de schi de la Șugaș Băi va fi redeschisă, în ciuda faptului că sezonul de schi a fost oficial închis la mijlocul lunii martie, și deși toate instituţiile publice de cultură şi de agrement de pe raza municipiului Sfântu Gheorghe au fost închise odată cu decretarea stării de urgență.

„Din fericire nu ne-am confruntat cu aglomerație! Apreciem simțul umorului! #farsede1aprilie”, au scris reprezentanții Sepsi ReKreativ pe Facebook.

Săptămâna trecută, primarul Antal Árpád a declarat că peste 100 de angajaţi din Primăria Sfântu Gheorghe şi instituţiile subordonate au fost sau vor fi trimişi în şomaj tehnic în perioada următoare, ca urmare a restrângerii sau suspendării activităţii pentru limitarea extinderii noului coronavirus. Printre aceștia, angajații instituțiilor de cultură, transport public în comun şi cei ai Sepsi ReKreativ.  

Imagine

Articolul precedentToți cei aproape 1.000 de angajați ai Spitalului Județean Sfântu Gheorghe vor fi testați pentru COVID-19
Articolul următorPrimul deces în județul Covasna provocat de coronavirus