O societate din Vâlcele care se ocupă de colectarea, transportul, sortarea, recuperarea, balotarea şi comerțul cu deşeuri nepericuloase din judeţul Covasna a fost amendată de două ori cu câte 100.000 de lei în decurs de o lună de comisarii Gărzii de Mediu Covasna, care au decis şi suspendarea activitãţii unităţii pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul protecţiei mediului.

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu, în urma unui control efectuat în luna ianuarie a acestui an, s-a constatat că unitatea nu respectă condițiile din Autorizaţia de Mediu în vigoare, fapt pentru care s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 100.000 lei, fiind notificată şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

În urma verificărilor făcute de comisarii Gărzii de Mediu Covasna în luna februarie, s-a constatat că societatea nu a luat măsuri pentru remedierea situației din teren, stabilite ca urmare a controlului anterior, fapt pentru care a fost sancţionată cu o amendă contravențională în cuantum de 100.000 lei, iar către APM Covasna s-a transmis o solicitare de suspendare a actului de reglementare.

„În perioada 01 ianuarie – 29 februarie 2020, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Județean Covasna au efectuat 41 de inspecții neplanificate, fiind aplicate 5 sancţiuni principale, dintre care un avertisment şi 4 amenzi contravenţionale în valoare totală de 237.000 lei, care include şi suspendarea activităţii la o unitate care nu deține acte de reglementare pe linie de protecția mediului pentru activitatea desfãşurată pe amplasament”, se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu Covasna.

O mare parte a activităţii de control a vizat verificarea reclamațiilor, respectarea condițiilor impuse în actele de reglementare, sau verificarea măsurilor impuse cu ocazia controlaleor anterioare.

FOTO: Mesagerul de Covasna

Articolul precedentMinistrul de Interne recomandă instituțiilor publice și private să ia în calcul ca angajații să lucreze de acasă
Articolul următorCursuri online pentru managementul stresului cauzat de … coronavirus