Ambrus József, directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru implementarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Covasna (ADI-SIMD), a fost desemnat „Omul Verde” al anului 2019 la Gala Premiilor Revistei Infomediu Europa, la categoria „Gestionarea deșeurilor și protecția mediului”.

Evenimentul este dedicat personalităţilor care au încurajat iniţiativele remarcabile ale tuturor celor dedicaţi protejării naturii, care şi-au adus aportul la conştientizarea problemelor de mediu.

“Prin acest premiu este recunoscut efortul nostru depus în domeniul gestionării deșeurilor. Este un premiu foarte important, întrucât este acordat de către persoane importante în domeniul gestionării deșeurilor și protecției mediului din țară, însă consider că nu este numai meritul meu ci și al colegilor mei, și al celor patru operatori de colectare a deșeurilor precum și al operatorului centrului de management al deșeurilor din localitatea Leț, deoarece contribuția noastră comună, zilnică, are ca rezultat o gestionare eficientă a deșeurilor în județul Covasna”, a scris directorul executiv al ADI-SIMD, Ambrus József, într-o postare pe Facebook.

Gala Premiilor Revistei Infomediu Europa premiază în fiecare an companiile româneşti care activează în domeniul gestionării deșeurilor și protecției mediului, personalităţile care au încurajat şi susţinut iniţiative remarcabile pentru protecţia mediului, precum şi reprezentanţii mass-media care şi-au adus aportul la conştientizarea problemelor de mediu.

Evenimentul, aflat în acest an la a XIII-a ediţie, a avut loc în data de 4 martie la Bucureşti.

Articolul precedentPeste 300 de participanţi din toată ţara la „Covalact Saint George City of Debate 14” – cea mai mare competiţie de dezbateri academice pentru liceeni
Articolul următorNumărul persoanelor monitorizate la domiciliu în județul Covasna a scăzut la 33