Amânată deja o dată din cauza vremii nefavorabile, acţiunea de dezinsecţie de la Sfântu Gheorghe nu a putut să aibă loc nici luni seară sau marţi dimineaţă.

Din cauza ceţii foarte dense din zona Prejmer, avionul nu a putut decola, astfel că acţiunea a fost amânată pentru marţi seară şi miercuri dimineaţă. Vă aducem aminte că la cererea crescătorilor de albine, acţiunea aeriană a fost mutată după ora 20, urmând să se desfăşoare până la apunerea soarelui. Din cauza acestui lucru, va fi necesară o a doua trecere pe deasupra oraşului care va avea loc miercuri dimineaţă între orele 6 şi 8.

Acţiunea de dezinsecţie la sol s-a putut desfăşura normal şi a avut loc în zonele cu potenţial de înmulţire a ţânţarilor şi insectelor.
Insecticidul folosit – Cymina Plus – este atestat de Ministerul Sănătăţii și nu prezintă un risc pentru sănătatea umană sau animală. Detalii AICI.
A doua acţiune de dezinsecţie va avea loc într-un interval de 10-14 zile de la prima acţiune, în funcţie de condiţiile meteo, urmând să anunţăm locuitorii din timp despre data exactă.

Articolul precedentCu 353 de persoane la Terapie Intensivă, România este pe locul cinci în Europa, ca număr total de pacienți în stare gravă
Articolul următorBilanț COVID pentru ultimele 24 de ore: 1.151 de cazuri, după efectuarea a 21.135 de teste/ Au fost înregistrate 33 de noi decese