Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Covasna informează absolvenţii promoţiei 2020 că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziţie de AJOFM în scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă.

Reprezentanții instituției precizează, într-un comunicat de presă, că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate prin Legea privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare.

Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţele AJOFM ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt:

  • cerere-tip privind înscrierea în evidență;
  • actul de identitate, în original şi copie;
  • actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie;
  • delarația/adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.

”Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii. În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile începe pe 30 mai 2020”, transmit reprezentanții AJOFM Covasna.

Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

Articolul precedentTânără de 17 ani rănită într-un accident cu motocicleta
Articolul următorLocuitorii din Micfalău pot bea fără niciun risc apă de la robinet