Nori grei de furtună se ridică pe cerul întregii omeniri, iar liderii noștri par total rupți de realitate. Coaliția încă se bate pentru funcțiile-cheie, deși la baza acestui mariaj politic se află un protocol semnat de șefii partidelor care au promis că vor scoate țara din sărăcie. PSD a dovedit că nu respectă promisiunile, iar acum, în fața unui ciclon de crize fără precedent pentru tot globul, aruncă în aer guvernarea.
Cu gândul la alegerile din 2024, decidenții de azi au uitat pentru ce au fost mandatați de români și continuă circul care ne va îngropa și mai mult în sărăcie. Instabilitatea politică va fi plătită greu, nu de cei responsabili, ci de nevinovați, adică tot de popor. Viitorul României se negociază în spatele ușilor închise, în ședințe paralele, la propriu și la figurat. Negocierile se poartă la baionetă, dar nu pentru măsuri concrete, care să aducă un strop de bine pentru milioanele de oameni care abia mai au ce pune pe masă. Apreciez mesajul clar transmis, din Islanda, de Klaus Iohannis. Șeful statului a subliniat că nu este implicat în negocierile din Coaliție, dar se așteaptă la responsabilitate din partea partidelor și vrea ca discuțiile să se finalizeze cât mai repede, cel târziu până săptămâna viitoare. Stimați aleși, guvernarea unei țari nu se pune pe pauză. Viața nu are buton de stop sau de rewind, dar se pare că voi găsiți mereu portițe. Poporul nu poate opri grijile care lovesc în rafală și nici nevoile care sunt din ce în ce mai mari. Traiul decent a devenit un vis pentru milioane dintre semenii noștri, care au uitat să mai zâmbească. Iar românilor le-a ajuns! Țara va fi paralizată de grevele sărăciei, iar trei sectoare urmează să oprească activitatea, pentru a-și striga nemulțumirile în stradă! Profesorii, funcționarii publici și cadrele medicale sună adunarea în piață la protestele românilor, nu ale partidelor care ne condamnă la sărăcie și fac circ pentru voturi. Țara se trezește iar poporul își revendică drepturile refuzate de șmecherii de la butoane, care cred că ne pot umili la nesfârșit. Și tot șeful statului a intervenit ferm Aceasta România reală, domnilor și doamnelor care aveți viața noastră în mâini. După ce perdelele voastre de fum se risipesc, nouă, celor mulți, ce ne rămâne? Puțini trec linia de sosire a acestui maraton nebun pentru supraviețuire. Tot președintele statului a fost cel care a dat un semnal clar: salariile profesorilor trebuie să crească, pentru că trebuie să fie plătiți la adevărata lor valoare! Se aude și la voi, stimați guvernanți? Angajații din învățământ au anunțat deja că intră în grevă generală de luni. După mai bine de două ore de negocieri la Guvern, nu au ajuns la niciun acord. Deocamdată nu se știe pe ce perioadă copiii vor sta acasă, însă cadrele didactice spun că asta depinde de politicieni. Cât vă mai bateți joc de viitorul acestei națiuni?
Generația elevilor din pandemie pare deja pierdută. Cei doi ani de incertitudini, de studiu hibrid, au bulversat acești copiii. Este incredibil că nimeni nu intervine și nu ia măsuri pentru a diminua amploarea bullyingului din școli. Zilnic apar noi și noi imagini cu violențe, cu bătăi care ne înfioară. Dar câte cazuri sunt trecute sub tăcere? Am urmărit cu mare durere în suflet filmarea de la Bragadiru, acolo unde un băiețel a fost dus pe câmp și călcat în picioare de un derbedeu fără suflet. Ca părinte, ca mamă, cer public premierului României, ministrului Educației, instituțiilor de forță să intervină ferm în astfel de situații. Pruncii noștri trebuie ocrotiți cu orice preț. Nu putem lăsa bătăușii, manipulați de modele false, să ne distrugă viitorul. Societatea este oglinda perfectă a sistemului de educație, iar astăzi dezastrul este fără precedent. Ce să înțeleagă acești copii, cu mintea fragedă, când pe toate palierele văd și respiră doar violență? Când tocmai cei de la vârful puterii derapează cumplit? Avem nevoie de lideri care să promoveze decența, dezbaterile, chiar și în contradictoriu, dar în interesul poporului! Nu ne trebuie extremiști care îndeamnă la bătăi, la vărsare de sânge, la proteste cu arme albe. Azi un alt incident grav a avut loc chiar în Parlament! Este anchetă uriașă după ce o tânără, care venise cu dosarul de angajare, este suspectată că avea droguri în geantă. Așteptăm lămuririle celor de la DIICOT, dar situația este total scăpată de sub control. Spania și Olanda ne alimentează cu stupefiante. Spania, cu un climat propice pentru cultivarea acestor plante, a devenit destinația de vacanță preferată pentru traficanți, pentru că pot cumpăra “la liber” stupefiantele. Problemele încep atunci când le aduc în țară. Ultimul exemplu – un bărbat a fost prins de polițiști cu mai bine de 5 kilograme de canabis asupra sa, aduse din Spania și sigilate în pungi. Iar din Olanda vin mai degrabă pastilele de Ecstasy. Toate ajung la copiii și tinerii noștri, care își distrug viața din cauza acestor nenorocite de substanțe.
Și, apropo de străinii care își bat joc de noi, dreptul de explorare și exploatare asupra Resurselor României. Felicitări pentru o treabă bine făcută, stimați aleși! Evident, ironic vă transmit acest gând. Mai ales că ați mai găsit încă ceva de vânzare: urșii din păduri. Înțeleg că se pregătește un ordin al ministrului Mediului, care ar permite vânătoarea pentru trofee. Este drept că aceste animale provoacă pagube uriașe și chiar ucid oameni, trebuie să punem populația la adăpost. Dar nu trebuie să permitem ca străinii să vină să facă măcel în munții noștri. În Biblie scrie: Vai de voi, cărturari și farisei ipocriţi! Căci voi închideţi împărăţia Cerurilor în faţa oamenilor; ca nici voi nu intrați și nici pe cei ce vor sa intre nu-i lăsați sa intre călăuze oarbe care strecurați țânțarul și înghițiți cămila. Sa ne gândim dragii mei la aceste cuvinte! Uneori nu poți schimba modul în care aleg sa trăiască și sa se comporte oamenii de lângă tine, dar ii poți schimba pe oamenii care stau lângă tine. Sa ne răspundem fiecare din noi la întrebarea adresata de Balzac, care mi se pare extrem de potrivită României de azi: cum ar putea să se îmbine marile sentimente cu o societate meschină, mică, superficiala? Asta ne dorim? Ca ecoul celor mai bine de 2000 de ani de existenta românească pe acest pământ sa se stingă? Vrem sa fim cei din urma romani liberi pe care ii consemnează, la notele de subsol, cărțile de istorie? Ne ridicăm din prăpastia durerilor și putem sa îndreptăm prezentul către un viitor luminos? Am încredere ca în fiecare dintre dumneavoastră încă mai bate cu putere, o inimă de român mândru, demn. Suntem capabili sa renaștem din cenușa acestor vremuri, asa cum au făcut-o și înaintasii noștri în clipe când totul părea pierdut. Dragi telespectatori, încetarea vrajbei și iertarea jignirilor ne-au fost poruncite nu pentru că Dumnezeu ar avea nevoie de ele, ci pentru că sunt de folos sufletelor noastre. Cine îi iartă păcatele aproapelui său, va primi și el iertare de la Dumnezeu, după făgăduința Mântuitorului. Și cât de multe păcate avem noi înaintea lui Dumnezeu! Și, dacă ne gândim ce vom răspunde în ziua Judecății pentru toate acestea, câtă frică ar trebui să ne cuprindă! Puțina greșeală a fratelui tău împotriva ta să o ierți din inimă, și vei primi iertare pentru toate păcatele tale, nenumărate, făcute înaintea lui Dumnezeu! Există oare ceva mai frumos și mai plăcut decât aceasta? Dacă nu iertăm din dragoste pentru Dumnezeu și pentru sfintele Lui porunci, atunci măcar pentru propriul interes să iertăm! Dar, vai, adesea nici cele mai înalte imbolduri ale binefăcătorului dezinteresat și nici chemările insistente ale propriilor noastre foloase nu sunt în stare să ne îndemne către iertare! Răutatea ne-a orbit într-atât, încât ne-a făcut să ne fim noi înșine cei mai mari dușmani, acestea sunt cuvintele arhimandritului Serafim Alexiev. Da, bunul Dumnezeu ne învață să iertăm, dar în același timp trebuie să fim atenți la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Este momentul să curățăm această țară de rău, de trădătorii care ne vând la preț de nimic, care fac legi doar în interesul șmecherilor și cărora nu le pasă de suferința acestui popor. E vremea să eliminăm extremismul, violența și scandalul și a venit clipa să o facem chiar cu cei de la vârful puterii. România are nevoie de conducători cu frică de Dumnezeu și cu dragoste de popor. Iar toate acestea se arată, se cultivă și se fac în tăcere, nu prin portavoci care urlă în piețe, nu cocoțați pe gardurile Parlamentului. Fac apel la toți românii care mai cred că această țară are un viitor, să iasă la vot anul viitor. Aceasta este cea mai puternică armă a noastră, a celor mulți. Iar într-o democrație funcțională, chiar și în una tânără ca a noastră, tranziția puterii se face pașnic, ca urmare a deciziei populare, nu prin scandal și prin îndemnuri la violențe!. Așadar, eu vă invit să ne așezăm la masa dialogului și să rămânem uniți în cuget și simțiri, doar împreuna facem România suverană!
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir
Sursa: Realitatea de Bucuresti