Supa și ciorba sunt două dintre preparatele cele mai îndrăgite de români. Dacă avem o familie mare avem tendința atunci când pregătim mâncare să facem uneori cantități cât mai mari, însă desigur, acestea nu se consumă de fiecare dată în ziua în care le-am și pregătit. Cum putem păstra corect ciorba la frigider, aflați acum!
Se spune că ciorba reîncălzită nu are același gust! Ei bine, dacă știi cum s-o păstrezi, va fi la fel de bună. Supele și ciorbele sunt recomandate de specialiști pentru că oferă nenumărate beneficii! Legumele din aceste preparate sunt extrem de benefice pentru sănătate datorită conținutului ridicat de vitamine, minerale, fibre și compuși vegetali. Studiile au arătat, de asemenea, că consumul de supă poate reduce foamea și crește starea de sațietate.
Cum păstrezi corect supa și ciorba la frigider
În funcție de ingredientele sale, ciorba poate sta mai mult sau mai puțin la frigider. Important de menționat este faptul că supele și ciorbele trebuie ținute în frigider la o temperatură între 2 și 4 grade celsius. De pildă, ciorba de legume se poate păstra la frigider timp de 48 de ore, în timp ce supă sau ciorba de pui poți s-o lași mai bine de 48 de ore la rece. În ceea ce privește ciorbele de porc sau de vită, acestea pot fi păstrate un timp mult mai îndelungat, adică 72 de ore! Supa de ciuperci nu se ține mai mult de o zi la frigider, în timp ce ciorbele acrite cu borș, seamă de varză, lămâie sau zarzăre pot fi lăsate la rece cu 24 de ore mai mult decât supa.
În același timp este bine să știi că supa și ciorba se pun la frigider abia după ce acestea s-au răcit bine și trebuie puse în recipiente de sticlă. Dacă alegi să le păstrezi în oala în care le-ai preparat, asigură-te să fie bine pus capacul, astfel încât să nu intre aer. Desigur, acestea pot fi și congelate, ceea ce le păstrează chiar mai bine, însă nu face asta cu preparatele în care ai pus smântână pentru că riști să se separe.
Sursă text: Click.ro