La data de 16.11.2022, în jurul orei 06:30 polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că pe DN11 a avut loc un accident de circulație soldat cu o victimă.  

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 11, în localitatea Chichiș, a accidentat un bărbat de 67 de ani care s-ar fi angajat în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni.

Din nefericire, în urma accidentului a rezultat decesul pietonului. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic și a fost testat preliminar pentru depistarea prezenței de substanțe psihoactive în organism, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

La acest moment pe DN 11 se circulă în condiții normale.

Articolul precedentNicolae Ciucă, despre Legile Justiției: „Aduc un echilibru între toate viziunile care domină magistratura din România”
Articolul următorHoroscop 16 noiembrie. Noroc pe toate planurile pentru două zodii – favorizate de astre până la sfârșitul anului