Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a lansat ieri, 3 octombrie 2022, apelul pentru înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM. Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM urmărește să promoveze cariera de cercetător în rândul tinerilor (elevi, studenți și doctoranzi) și să dezvolte interesul acestora, dar și al tuturor categoriilor de cetățeni pentru cercetarea românească.

Investiția constă în înființarea și operaționalizarea a opt centre regionale de orientare în carieră în domeniul cercetării, centre ce vor oferi servicii de orientare în carieră cercetătorilor, vor promova profesia de cercetător în rândul persoanelor tinere interesate de dezvoltarea unei cariere în cercetare și vor crea sinergii directe cu Investiția I8. Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare.

Activități obligatorii

Propunerile de proiecte vor avea în vedere implementarea următoarelor tipuri de activități obligatorii:

  • Activități de orientare în cariera de cercetător;
  • Activități de promovare a cercetării și atragerea tinerilor în cariera de cercetător;
  • Activități în rețea;
  •  Activități de management de proiect

Solicitanți eligibili

Poate participa în calitate de Solicitant în cadrul prezentului apel de proiecte orice instituție de

învățământ superior de stat din România ce îndeplinește criteriile de eligibilitate. Întrucât Solicitanți

pot fi doar instituțiile de învățământ superior de stat, nu este necesară depunerea unei declarații

privind beneficiarul/beneficiarii reali ai fondurilor acordate.

Grupul țintă vizat constă din studenți (ciclul licență, masterat), doctoranzi, postdoctoranzi, cercetători, inclusiv cercetători seniori, cercetători străini ce derulează activități de cercetare în instituții gazdă din România, cu accent pe cercetători străini beneficiari ai investiției I8. Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare. Prin acțiunile de promovare a științei și citizen science, sunt abordați și elevi(liceeni, școlari), membri ai comunității din regiunea în care va fi operaționalizat centrul de orientare în cariera de cercetător, publicul larg.

Bugetul alocat prezentei competiţii, pentru întreaga perioadă de derulare a proiectelor, este de 6.000.000 euro. Finanţarea acordată unui proiect cu durata de 36 luni este de 750.000 euro, pentru fiecare centru de orientare din fiecare din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.

Cheltuieli eligibile:

  • cheltuieli cu personalul;
  • cheltuieli de logistică;
  • cheltuieli de deplasare;
  • cheltuieli indirecte (regie);
  • cheltuieli cu obținerea sau reînnoirea certificării Human Resources Strategy for Researchers (HRS4R) pentru Solicitant;
  • cheltuieli cu organizarea de evenimente, în limita a maximum 10% din valoarea proiectului;
  • cheltuieli aferente managementui de proiect care cuprind salariu și contribuții angajat şi angajator pentru manager de proiect. Managerul de proiect va fi angajat cu normă întreagă de Solicitant pe întreaga durată de implementare a proiectului.

Depunerea cererilor de finanţare se realizează în perioada  01.10.2022 – 16.11.2022, în mod electronic, prin intermediul platfomei https://proiecte.pnrr.gov.ro.

Descarcă ghidul

Articolul precedentMituri medicale: Dacă crezi în aceste mituri, inima ta poate fi în pericol!
Articolul următorDezbatere publică pe marginea proiectului de schemă de ajutor de stat HoReCa2