Un bust al poetului naţional Mihai Eminescu va fi dezvelit în curând în oraşul staţiune Covasna.

Consilierul local Nicolae Enea a declarat că bustul a fost realizat din bronz de către sculptorul Ioan Cândea din Sibiu, iar costurile lucrării au fost acoperite exclusiv din donaţii şi sponsorizări. Potrivit acestuia, dezvelirea bustului ar putea avea loc pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, sau pe 15 ianuarie 2023, de Ziu

„Bustul a fost realizat de sculptorul Ioan Cândea din Sibiu, mai aşteptăm doar avizele de la Ministerul Culturii. Lucrarea a fost executată în bronz, iar Primăria va contribui cu 15.000 de lei la realizarea soclului”, a declarat Nicolae Enea, care a iniţiat proiectul împreună cu soţia sa.

Acesta a menţionat că va face demersurile necesare şi pentru amplasarea unui bust al lui Decebal în spaţiul public al oraşului Covasna.

„În urmă cu câţiva ani, la propunerea mea, a fost dezvelit un bust al lui Avram Iancu în Voineşti-Covasna, în curând va fi dezvelit bustul poetului Mihai Eminescu şi aş dori să realizăm şi un bust al lui Decebal. Sunt trei simboluri importante pentru comunitatea românească din oraşul nostru”, a mai spus Nicolae Enea, care este director medical la Spitalul de Cardiologie din localitate.

În Voineşti-Covasna mai există câteva monumente de for public reprezentative pentru comunitatea românească din zonă, printre acestea numărându-se bustul episcopului Iustinian Teculescu, născut în această localitate în noiembrie 1865.

De asemenea, în contextul aniversării a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri din 1 Decembrie 1918, la iniţiativa consilierilor Gheorghe Tabalai şi Ovidiu Manea, în Parcul Tineretului din Voineşti-Covasna a fost amplasat un grup statuar reprezentându-i pe regele Ferdinand, regina Maria, Iuliu Maniu şi I.C. Brătianu.

(Agerpres)

a Culturii Naţionale.

Articolul precedentBilanț oficial: Județul Covasna, cele mai puține trimiteri în judecată pentru corupție
Articolul următorPerspective sumbre pentru moneda națională în lupta cu euro. Va depăși 5 lei la cursul oficial BNR