Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, se arată convins că România nu va ajunge în situaţia în care nu va avea resurse de gaz sau va trebui să raţionalizeze consumul. El explică faptul că nu toate entităţile din industrie pot fi salvate prin intervenţia financiară din partea statului, anunță news.ro.

Întrebat în ce scenariu România ar putea rămâne fără gaze, viceprim-ministrul a răspuns: ”Nu există un astfel de scenariu”.

Kelemen Hunor a exclus, de asemenea, posibilitatea de a se ajunge la raţionalizare a consumului de gaz.

În ceea ce priveşte unele sectoare sau entităţi din industrie care să poată fi ”salvate” cu fonduri de la bugetul de stat în această perioadă de criză energetică, vicepremierul este de părere că sunt zone în care autorităţile ”pur şi simplu nu pot interveni” pentru că nu au fonduri.

”Şi noi, şi colegii din coaliţie am fi dorit să salvăm pe toţi, dar nu va fi posibil. De ce să minţim? De ce să nu spunem adevărul? De exemplu, Azomureşul, nu putem salva de la bugetul de stat. Şi sunt câteva – nu foarte multe, slavă Domnului! – unde pur şi simplu nu putem să intervenim pentru că nu există bani, nu există bani publici pentru a salva această ramură, sau acest sector, din păcate. Aţi văzut, au oprit şi alţii fabricile de îngrăşăminte artificiale chimice, au oprit pur şi simplu”, a declarat Kelemen Hunor, la un post TV, marţi seară.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentSorin Cîmpeanu: „Școlile vor continua să funcționeze, indiferent de creșterile prețurilor, de condițiile meteo”
Articolul următorPremierul Nicolae Ciucă anunță cu cât vor fi majorate pensiile din 2023 – Variantele finale de pe masa Guvernului