Potrivit WE RADIO, un centru fix de donare de sânge va fi înființat la Covasna, printr-un parteneriat între Consiliul Local al orașului, Centrul de Transfuzie Sanguină Sfântu Gheorghe și Spitalul de Recuperare Cardiovasculară „dr. Benedek Geza”, programul urmând să se desfășoare trimestrial, fiind necesară înscrierea a cel puțin 10 donatori.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea lansării Programului local de popularizare și stimulare a donării de sânge va intra în dezbaterea Consiliului Local Covasna în luna septembrie și va putea fi consultat pe site-ul Primăriei, la secțiunea „transparență decizională”.

În unele afecțiuni ginecologice sau chiar nașteri este nevoie de transfuzii de sânge. Pentru a veni în întâmpinarea acestei nevoi medicale, dar și pentru că în județul Covasna, ca în întreaga Românie, este nevoie de cât mai mulți donatori voluntari de sânge, am inițiat un proiect de hotărâre privind aprobarea lansării Programului local de popularizare și stimulare a donării de sânge pe raza UAT Covasna. Astfel, la Secția exterioară a Spitalului orășenesc Covasna vom avea un centru fix de donare de sânge (…) Programul se va desfășură trimestrial, iar datele și intervalul orar vor fi anunțate din timp de Primăria Covasna, prin Direcția de Asistență Socială, după înscrierea a cel puțin 10 donatori”, a transmis, pentru WE RADIO, directorul medical al Spitalului de Recuperare Cardiovasculară Covasna, dr. Enea Nicolae.

Acesta a amintit, într-o postare pe Facebook, că donarea de sânge are avantaje nu doar pentru pacienții care au nevoie de transfuzie, ci și pentru donatori. Pe lângă susținerea sănătății emoționale și cardiovasculare, stimularea imunității, investigațiile medicale gratuite, acordarea unei zile libere de la serviciu și acordarea unui card valoric de masă, donatorii de sânge care vor participa la acest program vor beneficia în mod gratuit de bazele sportive aflate în administrarea Consiliului Local Covasna, dar și de spectacolele susținute pe scena Centrului Cultural din localitate.

 

Articolul precedentDin cauza ploilor din ultimele zile, la Bixad scurgerile de pe versanți au creat probleme pe drumuri
Articolul următorMAE, atenţionare de călătorie pentru Grecia – Fenomene extreme în perioada următoare