Vremea se încălzește din nou din data de 17 august.
Astăzi vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor, dar în vest şi în sud va deveni caniculară şi cu disconfortul termic ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 35 de grade, cu cele mai ridicate valori în Timișoara și Arad. Mai spre seară e foarte probabil să avem parte de fenomene specifice instabilității atmosferice cu averse și căderi de grindină, iar pe alocuri, cantităţile de apă să fie mai însemnate.***
În București vremea va fi călduroasă, disconfortul termic va fi în creştere, dar cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, la amiază, se va situa în jurul valorii de 35 de grade.
La munte după-amiaza şi seara vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice. Pe alocuri, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi posibile căderi de grindină. Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai ales pe creste, dar de scurtă durată şi doar în timpul ploilor. Temperaturile vor urca puțin față de ieri, astfel că la Semenic și Sinaia vor fi 21 de grade, iar la Stâna de Vale 25.***
La mare vremea se va menţine caldă, în schmb cerul va avea unele innorari spre seara când vor mai fi conditii de averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Maximele se vor încadra între 31 de grade la Olimp și Vama Veche şi 32 la Mamaia și Năvodari. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 23 şi 25 de grade.*** Pe litoralul grecesc, în Thasos vor fi 32 de grade, 31 în Lefkada și Creta, iar la vecinii noștri, pe țărmul bulgăresc vor fi maxime de 32 de grade la Albena și Nisipurile de Aur.