Rusia a dat vina pe sabotori pentru orchestrarea unei serii de explozii la un depozit de muniţie din Crimeea. Liniile de aprovizionare din teritoriul ocupat de ruşi au de suferit. Ucrainenii lansează noi atacuri în regiunile ocupate.
UPDATE 8:56 – Deși se află în război de 175 de zile, respectiv de mai bine de șase luni, Ucraina nu renunță să lupte. Din contră, potrivit celor mai recente declarații făcute de un consilier-cheie al președintelui Volodimir Zelenski, țara este angajată într-o contraofensivă menită să creeze „haos în cadrul forțelor rusești prin lovirea liniilor de aprovizionare ale invadatorilor în adâncimea teritoriilor ocupate”.
UPDATE 8:43 – Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că face totul pentru a forma o arhitectură de securitate militară, politică şi juridică pentru Ucraina, care va funcţiona pe termen lung, garantând pacea poporului ucrainean. În context, liderul de la Kiev a cerut populaţiei să nu se apropie de obiectele militare ale armatei ruse.
UPDATE 7:00 – Surse rusești și ucrainene au raportat, marți, explozii la un aerodrom și la un nod de aprovizionare rusesc critic în Crimeea, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima sa evaluare, subliniind că toate acestea fac cel mai „probabil parte dintr-o contraofensivă ucraineană coerentă”, menită să recâștige controlul asupra malului vestic al Niprului.
UPDATE 03:00 – Prima navă ucraineană soseşte în Siria, de la reluarea exporturilor de cereale
Prima navă care a plecat din Ucraina în baza unui acord intermediat de ONU pentru reluarea exporturilor de cereale a fost andocată în portul Tartous din Siria.
Ucraina va putea exporta până la 3 milioane de tone de cereale din porturile sale până în luna septembrie.
UPDATE 02:00 – Energoatom devine ţinta hackerilor ruşi
Compania de stat ucraineană Energoatom a fost ţinta hackerilor ruşi. Site-ul web al companiei naţionale de energie nucleară din Ucraina a fost timp de trei ore ţinta atacurilor, dar hackerii nu au cauzat probleme semnificative, susţin oficialii ucraineni.
UPDATE 01:00 – Sancţiunile economice nu afectează Rusia
Economia Rusiei se va contracta mai puţin decât se aşteaptă, iar inflaţia nu va fi la fel de mare pe cât era prevăzut în urmă cu trei luni, arată ultimul raport al FMI. Ţara lui Putin se confruntă cu sancţiunile mai bine decât se estima iniţial.
UPDATE 00:00 – Finlanda va reduce numărul de vize eliberate ruşilor la 10% din cuantumul actual de la 1 septembrie
Împreună cu statele baltice, Finlanda a înaintat o propunere prin care se doreşte ca Uniunea Europeană să întrerupă un acord cu Rusia care facilitează călătoria ruşilor în spaţiul uniunii.
Ruşii sunt furioşi după ce un grup de ucraineni au aruncat în aer un depozit de muniţie din Crimeea. Ucrainenii atacă liniile de aprovizionare ruseşti. Armata ucraineană a bombardat o bază aeriană militară rusă din apropierea localităţii Hvardiyske. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres se va întâlni joi cu preşedintele ucrainean Voldomir Zelenski la Liov pentru a găsi o soluţie politică viabilă în contextul războiului