APEL al salvamontiștilor pentru cei care merg pe munte. Salvamont România lansează un nou mesaj pentru turiștii care aleg să urce pe munte, pentru a preveni accidentările, după ce în prima jumătate din luna august, peste 500 de oameni au fost răniți, iar alți 6 au murit. 

Salvamont România avertizează că luna august este cea mai grea pentru salvamontişti, caracterizată prin foarte multe accidente pe munte şi cu cel mai ridicat grad de dificultate.

Cifrele lunii august 2021, pe munții din România: 

– 508 persoane accidentate pe munte;

 

– 199 de persoane predate ambulanţelor SAJ, SMURD şi elicopterelor SMURD IGAV;

– 6 persoane decedate pe munte predate serviciului INML.

„Suntem in luna August, cea mai grea lună din an pentru salvamontiști, o lună caracterizată prin foarte multe accidente pe munte și cu cel mai ridicat grad de dificultate.
Împreună trebuie să conștientizăm că prevenirea accidentelor montane trebuie să fie prioritatea noastră, a tuturor, deopotrivă turiști și salvamontiști. Facem eforturi deosebite, ne pregătim permanent, reușim dotări de excepție cu echipament performant de salvare, prim ajutor și intervenție, refacem marcaje și trasee turistice, refacem sau construim refugii de salvare, baze, posturi și cabinete medicale Salvamont, facem acțiuni educative, asigurăm asistența de specialitate, facem patrulări preventive, dar avem nevoie și de sprijinul dumneavoastră pentru a avea un munte mai sigur și cât mai puține evenimente. Împreună cu celelalte structuri cu responsabilități în salvarea de vieți omenești pe munte, dispeceri SNAU 112 din cadrul STS Serviciul de Telecomunicații Speciale, cei din dispeceratele integrate /comune ISU- SAJ sau dispeceratele Salvamont județene sau cel național, echipajele de pe ambulanțele SAJ sau SMURD, echipajele de pe elicopterele SMURD-IGAV, încercăm permanent să menținem, la cele mai înalte standarde de calitate, desfășurarea activității de salvare în munți”, a transmis Salvamont România – Dispeceratul Național Salvamont.
 
SALVAMONT ROMÂNIA a anunțat că „a lansat proiectul ”-1”, pentru scăderea accidentelor de pe munte.
 
„Ne propunem ca, împreună cu dumneavoastră, să facem in luna August un pas mic, poate cel mai mic posibil, și să reducem numărul de accidente pe munte , de persoane accidentate grav care au necesitat transport cu ambulanțele SAJ , SMURD sau cu elicopterele SMURD-IGAV și de persoane decedate pe munte măcar cu o singură persoană. De peste 25 de ani, de la an la an numărul de accidente crește constant și îngrijorător și acest fapt trebuie sa fie un mare semnal de alarmă pentru noi toți”, a mai transmis Salvamont România.
 

 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET – Ce înseamnă de fapt Sfânta Euharistie – Toți credincioșii trebuie să știe asta
Articolul următorEduard Novak, un nou scandal. Nu i-a așteptat la aeroport pe canotorii „de aur” pentru că n-a fost invitat