Gruparea de Jandarmi Mobilă “Burebista”Brașov va asigura măsurile de ordine și siguranță publică, cu ocazia derulării partidei de fotbal dintre echipele Sepsi OKS Sfântu Gheorghe- Olimpija Ljubljana, ce va avea loc joi, 21 iulie a.c., ora 21:00, pe Stadionul Sepsi, din municipiul Sfântu Gheorghe.

În vederea desfășurării în condiții optime a evenimentului sportiv, efective de jandarmi din cadrul Grupării Mobile “Burebista” Brașov, vor acționa în zonele din imediata apropiere a stadionului, pentru prevenirea evenimentelor de natură să afecteze climatul de ordine și siguranță publică.

Pentru prevenirea unor potențiale incidente, jandarmii recomandă spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică.

Totodată, reamintim că legislația în vigoare interzice spectatorilor să introducă băuturi alcoolice, materiale pirotehnice, ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. 
De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Vă recomandăm să manifestați înțelegere față de măsurile luate de către organizatori și forțele de ordine iar în cazul în care sunteți martorii unor evenimente de natură să tulbure ordinea publică să solicitați sprijinul jandarmilor fie în mod direct, fie prin apelarea numărului unic de urgentă 112.

Articolul precedentMăsuri secetă. Raed Arafat: Pompierii pot ajuta populația cu apă menajeră, nu și cu apă potabilă
Articolul următorMașină de Poliție a IPJ Covasna, implicată într-un accident la Brașov