Procurorii DNA de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului ministru al Tineretului și sporturilor, respectiv ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu. Acuzațiile sunt de trafic de influență și luare de mită.
Alături de el va fi judecată o persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și complicitate la luare de mită.
n rechizitoriul trimis judecătorilor instanței supreme se arată că fostul demnitar în perioada 21 decembrie 2012 – 07 aprilie 2015 ( perioadă în care ocupa funcția de ministru al tineretului și sporturilor, respectiv în legătură cu această calitate după ce nu a mai ocupat acea funcție), ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri (martori în cauză) și ulterior ar fi primit în numerar, de la unul din cei doi oameni de afaceri, suma totală de 1.292.122 lei reprezentând dividende aferente anului 2013 distribuite de două societăți comerciale care comercializau bunuri către spitale publice/institute.
În schimb, ar fi promis că își va exercita influența asupra ministrului sănătății de la acea vreme, astfel încât să îl determine să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle acestuia de serviciu, acte reprezentate de:
– menținerea în funcția de manager/prelungire interimat/nerevocarea din funcția de manager a persoanelor din conducerea unui număr de 5 spitale publice/institute din municipiul București și județul Ilfov aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele controlate de oamenii de afaceri derulau relații comerciale profitabile,
– sau numirea pe funcția de manager a acelor spitale publice/institute a unor persoane apropiate oamenilor de afaceri.
Inculpatul ar fi fost ajutat la comiterea acestei infracțiuni de trafic de influență de inculpata persoană fizică prin:
– dobândirea de către aceasta a calității de asociat în cele două societăți comerciale, în condițiile în care titularul în fapt al părților sociale era inculpatul Bănicioiu Nicolae
– semnarea de către aceasta a unui număr de două dispoziții de plată prin casierie care atestau în mod nereal că inculpata ar fi primit suma de 1.292.122 lei, deși suma de bani s-a primit în numerar de inculpatul Bănicioiu Nicolae de la unul din cei doi martori
– asigurarea legăturii inculpatului Bănicioiu Nicolae cu firmele în care avea interese financiare.
Inculpatul Bănicioiu Nicolae, în perioada în care ocupa funcția de ministru al sănătății, respectiv în legătură cu această calitate după ce nu a mai ocupat acea funcție, ar fi primit indirect, la data de 17 aprilie 2015, fără să i se cuvină, prin intermediul complicei inculpată persoană fizică, de la cele două firme, suma totală de 1.805.942 lei reprezentată de dividende aferente anului 2014. Foloasele materiale ar fi fost primite în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle acestuia de serviciu în calitate de ministru al sănătății, acte reprezentate de:
– menținerea în funcția de manager/prelungire interimat/nerevocarea din funcția de manager a persoanelor din conducerea unui număr de 5 spitale publice/institute din municipiul București și județul Ilfov aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele controlate de oamenii de afaceri derulau relații comerciale profitabile, sau numirea pe funcția de manager la aceste spitale publice/institute a unor persoane apropiate celor doi
– aprobarea alocării de finanțare spitalelor publice/institutelor aflate în subordinea Ministerului Sănătății pentru efectuarea de achiziții aferente unor proceduri pe care firmele controlate de oamenii de afaceri le câștigaseră sau intenționau să le câștige.
Totodată, în data de 06 iunie 2016, față de refuzul unuia din oamenii de afaceri de a-i mai distribui dividende aferente anului 2015, inculpatul, prin intermediul complicei ar fi transmis solicitarea sa, sub forma pretinderii de a primi dividende din două firme ale oamenilor de afaceri, complicea mai fiind la acel moment asociată doar în una dintre acestea. În anul 2018 ar fi fost încasată de către complice, de la una dintre cele două societăți, suma totală de 806.447 lei reprezentată de dividende aferente anului 2015.
Sursa: Realitatea din Justitie