La data de 24 octombrie 2019, peste 1.200 de oameni iubitori de natură din Sfântu Gheorghe au adresat o petiție conducătorilor de atunci ai orașului „Noi, semnatarii prezentei petiții, cerem ca amplasamentul programului de dezvoltare locală cu scop sportiv, educativ și distractiv adoptat prin decizia 284/2019-a Consiliului local să NU fie pe pădurile înregistrate ca pășuni de lângă Fântâna Honvéd.

Totodată propunem conducerii orașului să aprobe investiții care asigură păstrarea zonelor verzi, a pădurilor și în paralel cu aceasta contribuie la dezvoltarea orașului. Luarea în considerare a punctelor de vedere ale comunității constituie unul dintre elementele-cheie ale statului de drept. Cerem ca responsabilii cu deciziile în viața orașului să țină seama de acest aspect.

Doi ani mai târziu, la inițiativa primarului municipiului Sfântu Gheorghe, ca parte a unui nou plan de dezvoltare locală, este planificat să fie înființat un parc zoologic lângă zona propusă pentru proiectul Parcului de Aventuri 2019, tot lângă fântâna Honvéd, cu o mare suprapunere cu zona propusă pentru planul de dezvoltare de la aceea vreme.

Mai jos sunt prezentate câteva argumente împotriva locației propuse pentru parcul zoologic.

Dacă în 2019, consiliul municipal a ținut cont de argumente profesionale atunci când a respins amplasamentul Parcului de aventură, despre care știm că s-au bazat pe criterii propuse de o comisie profesională, ținând cont de caracteristicile naturale și de vegetația rară protejată din apropierea fântânii Honvéd, ținem să precizăm că amplasamentele selectate în 2019 și 2021 alcătuiesc un tot unitar, inclusiv datorită juxtapunerii lor. Deci, în mod firesc, flora lor este aceeași.

Dacă dvs., în acest caz, ați fi solicitat și o audiere publică pentru a încuraja un dialog real cu locuitorii din zonă și dacă ați fi solicitat și consultanță de specialitate, v-ar fi fost clar că locul pe care l-ați ales nu ar fi potrivit pentru parcul de animale cu scop educațional și recreativ pe care îl aveți în vedere, pentru că ar pune în pericol, de asemenea, habitatul din apropiere a foarte rarei plantei papucul doamnei, o floare protejată la nivel național din categoria „Monument al naturii”, prin creșterea vizată a turismului.

Încă o dată, doriți să construiți o facilitate de agrement și pentru educație și educare în natură, ignorând în același timp habitatul activelor noastre naturale existente, inclusiv pășunea împădurită care asigură habitatul pentru stejarii bătrâni. După cum știm, pășunile împădurite din Transilvania și din Ținutul Secuiesc au valori ecologice, culturale și monumentale deosebite și reprezintă în prezent o raritate europeană. Ar trebui să fie protejate de noi toți – în loc să fie transformate și puse în pericol!

În același timp, această zonă este, de asemenea, habitatul brândușei de toamnă (Crocus banaticus), care, deși nu este protejat, se găsește în habitatul său natural doar în Balcani, Serbia și sud-vestul Ucrainei, precum și la noi în Transilvania. Este important de știut că brândușa de toamnă este una dintre cele nouă specii de plante autohtone prezentate în cadrul traseului natural trilingv „Perlele florei românești”, realizat în Grădina Botanică „Alexandru Borză” a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Este bine-cunoscut faptul că un parc de animale (parc zoologic) este o zonă împrejmuită, iar habitatul acelei zone este schimbat drastic prin transformarea sa într-o pistă îngrădită intensiv folosită.

Zona propusă s-ar intercala între pista de biciclete „Zero” (roșu) și traseul de drumeție marcat cu puncte galbene din jurul orașului nostru și ar elimina, de asemenea, zonele de picnic populare de către locuitori.

Având în vedere cele de mai sus, putem concluziona că planul de dezvoltare locală, ascuns în spatele titlurilor de educație și educare în natură, aduce, de asemenea, prejudicii morale comunității, distrugerile legalizate de administrația orașului îi învață pe tineri că habitatele demne de protecție prioritară pot fi ușor sacrificate pentru interese economice și de altă natură, și că acestea trebuie doar să fie deghizate într-un plan de dezvoltare locală cu scopuri recreative şi educaționale.

Vă rugăm să luați în considerare și să respectați doleanțele a peste 1.200 de locuitori locali iubitori de natură adresate Dvs, în 2019. Împreună, haideți să păstrăm pădurile și pășunile împădurite din apropierea fântânii Honvéd, înregistrate ca pășuni, în starea lor naturală. Haideți să lucrăm împreună pentru a găsi un loc potrivit pentru ideea dumneavoastră, deoarece împărtășim același obiectiv de educație în natură.

Sfântu Gheorghe, 26 octombrie 2021

Cu respect,

BAGOLY Levente

BLEBEA Antonella

MOVILA Maria

PILDNER József

OLAH Katalin

TORÓ Attila

Fotografii, planuri de amplasare a parcului zoologic propus:

https://www.sepsiszentgyorgy.info/zoldsarok-2/4615-scrisoare-deschisa-catre-antal-arpad-andras.html

Articolul precedentPeste 78 000 de voluntari au participat la Ziua Națională de Curățenie la cea de-a opta ediție de Let’s Do It, Romania!
Articolul următorCutremur cu epicentrul la Brașov! Este al doilea seism în 12 ore!