La data de 21.02.2021, în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vâlcele au fost sesizați despre faptul că în noaptea 20/21.02.2021 persoane necunoscute au pătruns în incinta unui imobil din satul Araci, prin escaladarea gardului din spatele casei.
Acestea ar fi distrus patru camere de supraveghere video, ulterior pătrunzând și în incinta locuinței, prin spargerea unei ferestre și forțarea unei uși de acces, de unde ar fi sustras mai multe bunuri (veselă și haine).
De asemenea, aceștia ar fi încercat să pătrundă și într-o anexă, distrugând sistemul de închidere.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 5000 lei.
Totodată persoanele în cauză ar fi agresat fizic un câine afla în curtea imobilului, cu diverse obiecte.
În urma unui complex de activități investigative, în scurt timp, polițiștii au identificat doi bărbați de 18, respectiv de 30 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor.
Câinele a fost examinat de un medic veterinar din cadrul DSVSA Covasna, ocazie cu care s-a stabilit că prezenta o plagă penetrată în zona capului și avea un canin rupt.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările față de cei doi bărbați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și cruzimea împotriva animalelor.
Față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Menționăm că măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore este o măsură preventivă reglementată de Codul de Procedură Penală și nu poate înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa: Realitatea de Covasna