Poveste emoționantă a unei bătrâne dintr-un sat din Munții Apuseni. Un iaz de steril apărut în urma exploatării miniere din zonă amenință să-i înghită casa în care locuiește de 79 de ani. Femeia spune că dacă rămâne fără casă va fi nevoită să se mute în poiana în care duce vaca la păscut.
Satul Geamăna nu mai există de mult, fiind acoperit integral de iazul de steril. Se mai poate observa în mijlocul barajului doar partea de sus a clopotniţei bisericii din localitate. În celelalte sate, oamenii au continuat să locuiască în casele lor, însă cu timpul au părăsit și aceștia așezările. Casa bătrânei Varvara Țârău se află la câţiva metri de iazul care creşte ameninţător în fiecare an, peste satul Părău-Cărbunari.
„Eu nu m-am interesat până acum nici la întreprindere, nici la director. Aici ne-am născut, aici am copilărit, aici ne-am căsătorit, aici am fost la școală. Eu acuma am rămas singură, omul nimănui. De pită și de mâncare nu duc lipsă, Doamne ajută, dar singurătatea asta e ca o boală pe capul omului”, spune tanti Varvara.
Varvara Ţârău spune că după ce sterilul îi va inunda locuinţa se va muta şi va locui în poiana unde duce vaca la păscut.
La începutul anilor 80, au fost mutate de statul român peste 300 de familii din Geamăna, pentru a face loc exploatării miniere de cupru și barajului care ține iazul de acumulare. În 1986, când a început deversarea sterilului, trăiau aici peste 1.000 de persoane. Acum, în jurul lacului mai trăiesc mai puţin de 20 de suflete.
Sursa: realitatea.net