Pe raza județului Covasna procesul electoral se desfăşară în condiţii normale şi nu au fost semnalate probleme deosebite, forţele Ministerului Afacerilor Interne fiind desfăşurate în teren pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice şi facilitarea procesului electoral. În acest sens au fost instituite un număr de 3 zone de risc şi o zonă specială, zone în care forţele M.A.I. au fost suplimentate.

Astfel, urmare a notificărilor primite prin Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenţei la Vot – SIMPV au fost desfăşurate echipe de verificare  care au cercetat fiecare semnalare, acestea fiind în număr de 6, până la momentul actual. Dintre acestea 3 au fost înregistrate pe raza municipiului Sfântu Gheorghe și câte unul pe raza orașelor Covasna şi Întorsura Buzăului și tot unul pe raza localității Aita Mare. Acestea privesc persoane care doreau să își exercite dreptul la vot dar nu se regăseau pe listele electorale. În urma verificărilor s-a stabilit că notificările primite nu se confirmă, persoanele în cauză având vize de reşedinţă pentru localităţile în care au votat, fiind înscrise pe listele electorale suplimentare.

De asemenea, în localitatea Ghidfalău a fost semnalat faptul că  susținătorii unui candidat încercă să influențeze persoanele care se prezintă la vot. În urma verificărilor efectuate cu celeritate de polițiști, s-a stabilit că cele sesizate nu se confirmă. Totodată, la o secție de votare din municipiul Târgu Secuiesc, o persoană a refuzat să poarte mască de protecție în secția de votare în timp ce își exercita dreptul la vot. Acesta a fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020 cu amendă în valoare de 1800 de lei.

Forţele Ministerului Afacerilor Interne desfăşoară activităţi în sistem integrat pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiţii de siguranţă şi pentru a verifica şi sancţiona cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale.

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentULTIMA ORĂ: Ministerul de Interne cere prelungirea procesului de votare după ora 21.00 DOCUMENT
Articolul următorBiroul Electoral Central a respins solicitarea de prelungire a procesului de votare după ora 21.00