În ultima săptămână, polițiștii au intervenit la 160 de evenimente și au prins în flagrant 21 de persoane, bănuite de comiterea unor infracțiuni. 

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna desfășoară în permanență activități pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite.

În ultima săptămână polițiștii covăsneni au intervenit la 160 de evenimente, 75 dintre acestea fiind sesizări prin numărul de urgență 112. Au fost organizate și desfășurate 43 de acțiuni, în urma cărora au fost constatate 430 de abateri de natură contravențională, pentru care s-au aplicat sancțiuni a valoare de aproape 160.000 de lei.

Pentru diverse abateri în trafic au fost reținute 34 de permise de conducere și 9 certificate de înmatriculare, iar prezența activă în teren a polițiștilor s-a concretizat în sesizarea din oficiu cu privire la comiterea a 33 de infracțiuni și prinderea în flagrant a 21 de persoane, în timpul comiterii unor fapte de natură penală.

Articolul precedentReparaţii în cartiere, lucrări la licee, centura ocolitoare şi stadionul mic – printre proiectele Primăriei Sfântu Gheorghe pentru acest an
Articolul următorCopil de 11 ani, rănit grav pe trecerea de pietoni de o şoferiţă de 71 de ani