PSD anunţă că va convoca, luni, Biroul Permanent Naţional (BPN), în cadrul căruia se va discuta despre bilanţul inundaţiilor şi măsurile luate de administraţiile PSD, pregătirile pentru campania electorală, dar şi despre proiectul de lege depus de PNL care i-ar da posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze, ca independent, la alegerile parlamentare din acest an.

”Partidul Social Democrat va convoca luni, 23 septembrie, Biroul Permanent Naţional. În cadrul acestuia se va discuta despre mai multe teme de actualitate”, au transmis, joi, reprezentanţii formaţiunii.

Printre temele de discuţie se numără ⁠bilanţul inundaţiilor şi măsurile luate de administraţiile PSD, ⁠pregătirile pentru campania electorală, dar şi ⁠propuneri legislative, precum cea de modificare a Legii 208/2015, care ar permite preşedintelui României să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, ca independent, pe listele unui partid politic sau ale unei alianţe politice. Reamintim că PNL a înregistrat în procedură legislativă o modificare a legii care prevede că Președintele în funcție, aflat în ultimele 3 luni de mandat, poate candida ca independent pe lista unui partid sau a unei alianțe. Documentul a fost prezentat de Realitatea Plus. 

Proiectul alimentează speculațiile apărute pe surse politice, potrivit cărora Klaus Iohannis ar putea candida pentru un post de senator pe lista PNL în București.

SURSE: PSD și PNL s-au înțeles pentru candidatura lui Iohannis la Senat. Legea electorală, pe punctul de a fi MODIFICATĂ

Pentru ca legea să treacă, este nevoie de voturile PSD, iar Fenechiu a afirmat că este foarte probabil să obțină aceste voturi. „Acestă propunere legislativă va trece în măsura în care coaliția va fi de acord, pentru că PNL nu are majoritate absolută în Parlament, dar ceea ce facem este un act de justiție, pentru că peste 20 de ani de exemplu, putem fi în altă situație, dacă mandatul președintelui va fi redus la 4 ani de zile la fiecare 4 ani ne vom găsi în această situație”.

Articolul precedentEXPLOZIE DE CAZURI DE TUSE CONVULSIVĂ ÎN ROMÂNIA. CUM PREVENIM BOALA
Articolul următorPESTE 965.000 DE TURIŞTI NEREZIDENŢI AU CHELTUIT ÎN ROMÂNIA 3 MILIARDE DE LEI ÎN PRIMA JUMĂTATE A ANULUI