O serie de cutremure a afectat România înaintea sărbătorilor de Crăciun, având ca epicentru regiunea Vrancea. Cel mai puternic seism, cu o magnitudine de 4.2, s-a produs la ora 08:06 și a generat o undă de șoc resimțită puternic în zona respectivă.
Prima activitate seismică a fost înregistrată de specialiștii de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) în dimineața zilei de 24 decembrie, mai concret la ora 2:14 dimineața, cu o magnitudine de 2,7 pe scara Richter
Al doilea cutremur a avut loc la ora 5:36 cu o magnitudine de 2,8 pe Richter la o adâncime de 140 de kilometri.
Al treilea cutremur a avut loc în urmă cu puțin timp:
„În ziua de 24 Decembrie 2023, la ora 08:06:28 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.2, la adâncimea de 96.8 km.
Intensitate: II
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 35km V de Focsani, 59km N de Buzau, 76km E de Sfantu-Gheorghe, 87km E de Brasov, 95km SV de Barlad, 98km NE de Ploiesti, 99km S de Bacau”, au anunțat specialiștii INFP.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 31km V de Focșani, 53km N de Buzău, 82km E de Sfântu-Gheorghe, 92km E de Brașov, 95km SV de Bârlad, 97km NE de Ploiești.
Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, a fost de 5,7 grade și a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.