Greva de la Hollywood creează incertitudine cu privire la starurile americane de film care îşi vor face apariţia la cea de-a 80-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia ce a început miercuri, transmite agenţia DPA.
Festivalul de Film de la Veneţia și-a deschis porţile miercuri, la ora locală 19:00 (17:00 GMT), în deschidere fiind proiectat filmul „Comandante” al regizorului italian Edoardo De Angelis. Aceasta relatează întâmplările prin care trece un comandant de submarin italian din cel de-Al Doilea Război Mondial care ia o decizie îndrăzneaţă în timp ce se află în Oceanul Atlantic.
„Comandante” este unul dintre cele 23 de filme care concurează pentru principalul premiu al festivalului, Leul de Aur, care va fi decernat la data de 9 septembrie.
Regizorul german Timm Kroeger va fi prezent, de asemenea, în competiţie. Filmul său, “The Theory of Everything”, va avea premiera la 3 septembrie.
În plus, noile filme de David Fincher (cunoscut pentru “Fight Club” şi “Seven”), Luc Besson (“Léon – The Professional”), Sofia Coppola (“Lost in Translation”), Michael Mann (“Heat”), Pablo Larraín (“Spencer”), Ryusuke Hamaguchi (“Drive My Car”) sau Bradley Cooper (“A Star Is Born”) vor fi de asemenea proiectate în cadrul competiţiei.
“Ştim că anumiţi artişti talentaţi nu vor putea să participe… dar alţii vor veni aici pentru că au colaborat la filme independente. Aşadar, totul este bine. Perspectivele sunt pozitive”, a declarat săptămâna aceasta Alberto Barbera pentru Reuters Television.
Scenariştii de la Hollywood sunt în grevă de la data de 2 mai. Actorii, reprezentaţi de sindicatul SAG-AFTRA, au încetat munca la 14 iulie. Ambele sindicate solicită îmbunătăţirea plăţilor reziduale pentru streaming şi protecţie faţă de utilizarea inteligenţei artificiale.
Unii specialişti se aşteaptă ca greva de la Hollywood să se prelungească pe perioada toamnei, afectând noul sezon de producţii televizate şi adâncind consecinţele economice pentru Los Angeles şi principala sa industrie.
Sursa: Tabu.RO