Sfârșitul de vară vine cu temperaturi peste mediile normale. Meteorologii anunță că până pe 21 august, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în toată țara. 

Specialiștii recomandă oamenilor să evite aglomerațiile și expunerea la soare la orele prânzului. De asemenea, consumul de alcool, cofeină și zahăr ar trebui evitat pe parcursul zilelor caniculare pentru a putea trece mai ușor peste temperaturile uriașe. Oamenii trebuie să aibă la ei mereu o sticlă cu apă pentru a se hidrata, iar în fiecare zi ar trebui să consume cel puțin un litru și jumătate de apă. 

Mihai Huștiu, meteorolog ANM, a anunțat prognoza pentru următoarele zile, la Realitatea PLUS:

„Sub aspectul instabilității atmosferice, azi avem parte de averse, intensificări ale vântului, inclusiv în Capitală. În următoarele ore ne așteptăm că vremea să devină însorită, o zi călduroasă, izolat caniculară. Temperaturi între 28 și 35 de grade.

Așteptăm o zi și cu vânt intens, valuri mari la mare, dar ne așteptăm că vremea să se îndrepte. Vor mai fi rafale de vânt la mare dar vremea se îndreaptă, apă marii e caldă. 

Instabilitatea din următoarele zile, ea va mai fi prezența, dar vremea devine caniculară în următoarele zile și vom avea temperaturi maxime izolat de 37 de grade. De joi până spre finalul de săptămâna vom avea temperaturi caniculare.

În Capitală vremea devină însorită, discomfort termic în creștere, în următoarele zile vreme caniculară cu maxime de 35-37 de grade.”, a explicat meteorologul.

Articolul precedentVladimir Putin acuză SUA că pun „gaz pe foc” în conflictul din Ucraina
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET