41 de tineri cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani vor primi sprijini financiar pentru obținerea permisului de conducere, prin programul „Permis pentru viitor”, trei dintre aceștia provenind din medii defavorizate din județul Covasna.

Potrivit organizatorilor, din județul Covasna au fost declarați eligibili și vor primi finanțare pentru obținerea permisului de conducere László Szilárd din Petriceni, Șerban Antónia Ramóna din Târgu Secuiesc și Toth István din Cernat.

Lista beneficiarilor care vor primi finanțare în vederea obținerii permisului de conducere pentru categoriile B, C și CE (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie), poate fi consultată pe site-urile: www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro.

„Sprijinul financiar oferit în cadrul programului Permis pentru viitor se acordă tinerilor din mediile defavorizate, cu posibilități materiale reduse, pentru care permisul de conducere înseamnă un avantaj sau o condiție în obținerea unui loc de muncă, sau poate fi un instrument important în îndeplinirea și extinderea atribuțiilor de serviciu. Numărul tinerilor care doresc să beneficieze de acest sprijin este în creștere cu 24%, în cadrul actualei ediții fiind înregistrate 263 de solicitări din 37 de județe, față de 212 înscrieri din 28 de județe la ediția precedentă”, transmit reprezentanții Fundatiei pentru Comunitate într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, majoritatea tinerilor înscriși la această ediție (248), au depus cereri pentru plata taxelor de școlarizare pentru permis de conducere categoria B și BE. Alți 12 tineri au aplicat pentru finanțare pentru permis categoria C/CE, doi pentru categoria D și unul pentru tractoare agricole.

În procesul evaluării și jurizării proiectelor depuse conform condițiilor stabilite în anunțul programului s-au realizat interviuri atât cu candidații cât și cu persoanele sau reprezentanții instituțiilor și organizațiilor care i-au recomandat. În faza finală, datorită numărului mare de solicitări cu un nivel asemănător, s-a ținut cont de rezultatele sau situația școlară, condițiile deosebite (abuz în familie), existența documentelor care, conform regulamentului programului, constituie un avantaj, dar și de oferta de preț prezentată.

„În perioada următoare vom încheia contractele și vom transfera sumele pentru cheltuielile adiacente, pentru acoperirea costurilor înscrierii la școala de șoferi și mai departe pentru taxa de școlarizare. Vom solicita tinerilor să-și planifice cursurile astfel încât să se prezinte la examen până în toamna acestui an. Ediția următoare a acestui program va fi anunțată la sfârșitul lunii noiembrie. La următoarea ediție se pot înscrie inclusiv cei care n-au obținut finanțare la ediția actuală. De asemenea, se pot înscrie și cei care au obținut finanțare, au terminat cu succes școala de șoferi și doresc să obțină permisul de conducere pentru altă categorie”, a transmis András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

În cei cinci ani de la prima lansare în 2015, programul Permis pentru viitor a fost premiat la Gala Societății Civile 2018 și la Romanian CSR Awards 2017.

Concursul de proiecte pentru ediția a 5-a a fost lansat în data de 27 noiembrie 2019, iar termenul pentru trimiterea dosarelor a fost 25 ianuarie 2020.

Fondul programului este de 75.000 lei.

În cadrul celor patru ediții anterioare, 74 de tineri au obținut permis de conducere și 41 sunt programați pentru examen sau se află în diferite faze ale pregătirii.

 

Articolul precedentAPIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră
Articolul următorConsiliul Local Sfântu Gheorghe aşteaptă propuneri pentru Titlul Onorific „Pro Urbe”