Bilanțul persoanelor infectate cu virusul COVID-19 în România a ajuns la 260, potrivit ultimei informări a Grupului de Comunicare Strategică (ora 18:00)

Dintre cei 260 de cetățeni care au contractat virusul, 19 sunt declarați vindecați și au fost externați.

De la ultima informare, au fost confirmate 14 cazuri noi: 7 în București, 3 în Brașov, 2 în Constanța, și câte unul în Maramureș și Dolj, aceștia fiind fie contacți ai unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Pacienții au vârste cuprinse între 2 și 57 de ani, informează Grupul de Comunicare Strategică

20 de persoane în carantină și 783 în izolare la domiciliu în județul Covasna

La nivelul județului Covasna, miercuri se aflau în carantină 20 persoane, iar alte 783 sunt monitorizate la domiciliu.

Cancelaria Prefectului Județului Covasna informează că 19 dintre cele 20 de teste prelevate de la cei aflați în carantină nu confirm prezența coronavirusului.

„Este îmbucurător faptul că ne-au sosit rezultatele pentru 19 probe recoltate de la persoanele aflate în carantină iar acestea sunt NEGATIVE, în sensul că persoanele respective nu sunt infectate cu virusul COVID 19. Pentru una dintre persoanele aflate în carantină așteptăm rezultatul. Se continuă de către specialiștii din cadrul DSP Covasna evaluarea persoanelor recent intrate în supraveghere”, transmite, miercuri, cancelaria Prefectului județului Covasna.

În ceea ce privește persoanele infectate cu virusul COVID 19, la nivelul județului Covasna situația rămâne nemodificată față de ziua precedentă, fiind confirmate 4 persoane care sunt spitalizate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj Napoca. 

Tot miercuri, directorul executiv al DSVSA Covasna, dr. Sikó Barabási Sándor a explicat că  Aparatele Real Time PCR folosite la nivel național pentru depistarea pestei porcine africane, pot depista prezența coronavirusului. Un astfel de aparat a fost comandat și urmează să ajungă și în județul Covasna, existând astfel posibilitatea ca Direcția de Sănătate Publică (DSP) Covasna sau Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe să îl poată utiliza pentru depistarea cazurilor de coronavirus. 

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în stocul unităților sanitare care realizează diagnosticarea se află în acest moment 3.746 teste de diagnosticare moleculară (Real Time PCR), iar  SC Unifarm SA achiziționează și distribuie în permanență către unitățile sanitare, pe bază de comandă, teste de diagnostic.

Autoritățile recomandă să luăm în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apelăm pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Articolul precedentPrimarul Antal Árpád, amendat (din nou) de Prefectură pentru nerespectarea arborarării drapelului
Articolul următorFără permis și cu 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, în Târgu Secuiesc