În cursul zilei de astăzi, 26 martie a.c., organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Covasna, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează 20 de percheziții domiciliare pe raza municipiul Brașov, stațiunii Poiana Brașov, orașului Râșnov, localităților Moieciu, Dumbrăvița, Hărman și Hălchiu, toate din județul Brașov. Dintre acestea, trei sunt la sediile unor instituții publice, respectiv la sediul SPCRPCÎV Brașov și la sediile a două structuri de poliție din cadrul IPJ Brașov. Cu această ocazie, se vor pune în executare un număr de 16 mandate de aducere la sediul unității de parchet a persoanelor implicate.

A fost reținut un polițist de la Politia Poiana Brașov pentru abuz în serviciu!

Activitățile procedurale se desfășoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârșirea, de către funcționari MAI din cadrul IPJ Brașov și SPCRPCÎV Brașov, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, favorizarea făptuitorului și instigare la conducerea unui unui vehicul fără permis de conducere. 

Lucrătorii de poliție judiciară din cadrul SJA Covasna au fost delegați să efectueze activități de urmărire penală cu privire la faptul că, în perioada septembrie 2022 – martie 2023, lucrători MAI din instituțiile anterior menționate ar fi pretins și primit, de la diverse persoane, sume de bani, bunuri și alte valori, pentru nu-și îndeplini atribuţiile de serviciu ori pentru a le îndeplini necorespunzător.

Astfel, există date conform cărora polițiști rutieri ar fi primit, în anumite situații, diverse foloase pentru a nu aplica măsurile legale în cazul constatării unor încălcări ale regulilor de circulație pe drumurile publice. De asemenea, unul dintre polițiști ar fi instigat un conducător auto, căruia îi reținuse permisul, la conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, iar în altă situație, prin activitățile întreprinse, polițistul ar fi favorizat o persoană aflată într-o procedură judiciară prin îngreunarea cercetărilor.

Totodată, cercetările vizează și fapte ale unor lucrători din cadrul SPCRPCÎV care, în schimbul unor foloase, ar fi favorizat candidații la obținerea permisului de conducere ori ar fi programat, preferențial, diverse persoane fie pentru susținerea examenului, fie pentru înmatriculare sau preschimbarea permisului.

Activitatea se desfășoară cu sprijinul lucrătorilor din serviciile anticorupție din județele Alba, Argeș, Bacău, Buzău, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Hunedoara, Harghita, Mureș, Prahova, Sibiu, Vrancea, precum și al Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al Structurii centrale a Direcției Generale Anticorupție și de cel al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Precizăm că aceste activități sunt reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului și nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Articolul precedentAnca Alexandrescu, anchetă Realitatea PLUS în Delta Dunării – Dezvăluiri despre afacerile dubioase din județul Tulcea
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET