O primă parte de sezon foarte bună pentru handbalistele junioare 2 (U17) ale Sepsi SIC Sfântu Gheorghe.

Fetele în alb-verde au avut victorii „pe linie” în seria geografică E a Campionatului Național, pe care au câștigat-o acumulând 38 de puncte. În cele cinci partide din retur, disputate în perioada 10-14 martie la Odorheiu Secuiesc, Sepsi SIC a repetat parcursul din tur, învingându-le pe rând pe Corona Brașov (23-19), CSȘ Sighișoara (52-26), CSȘ Făgăraș (44-12), CSȘ Odorheiu Secuiesc (41-18) și CSM Csikszereda (48-18). „Ne bucură evoluția fetelor la acest turneu, în afara rezultatelor bune, mai important este însă că au arătat o creștere de formă față de turneul precedent, acasă, la Sfântu Gheorghe. Ne bucurăm, dar cel mai important este să păstrăm concentrarea, pentru că pe lângă momentele foarte bune de joc, au existat și altele mai puțin bune, pe care trebuie să le corectăm. Ne așteaptă meciuri mai dificile în următoarele faze ale campionatului, dar numai prin dueluri tari fetele pot crește pentru ceea ce le va aștepta în carieră. Ne dorim să avem rezultate bune acum, dar mai ales ca ele să facă pasul către marea performanță”, a declarat antrenoarea Carmen Cartaș.

Următoarea țintă, Turneul Final

Cu aceste rezultate, Sepsi SIC s-a calificat în Turneul Valoare (playoff), unde va întâlni formațiile AHCS Cîtu Timișoara, CSM Făgăraș și ACS Băile Herculane, venite din seria geografică F. Turul este programat în perioada 2–4 aprilie, iar returul în 20–22 mai. La final, cele mai bune opt echipe din țară, la această categorie de vârstă, își vor disputa titlul național în cadrul Turneului Final, care va avea loc în luna iunie.

Am avut parte de o grupă formată din șase echipe foarte bine pregătite, cu meciuri de bună calitate, derulate pe parcursul a cinci zile. Încep prin a felicita echipele participante, dar și gazdele turneului. Atât în tur cât și în retur am avut victorii «pe linie», terminând această fază cu 10 victorii în 10 meciuri. Sunt mulțumit de parcursul echipei noastre, de faptul că în ciuda programului foarte încărcat și a oboselii, toate meciurile au fost tratate cu maximă seriozitate și determinare. Felicit din tot sufletul toată echipa și sper că și în Turneul Valoare vom avea un parcurs pozitiv și vom promova în Turneul Final. Am mai spus, ne respectăm adversarul, indiferent de nume, dar țelul nostru este victoria. Mulțumesc tuturor celor care ne sunt alături și cred în noi. Haide Sepsi!!!”, a precizat și coordonatorul secției de handbal de la Sepsi SIC, Sorin Popica.

Acesta s-a arătat bucuros de faptul că, în contextul unui calendar competițional încărcat în această perioadă, dar și al numeroaselor convocări primite de sportive la loturile naționale, în urma turneului de la Odorheiu Secuiesc lotul „alb-verzilor” a fost ferit de accidentări, toate fetele încheind competiția sănătoase.

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentNOUA declaraţie pe propria răspundere: DESCARCĂ AICI documentul pe care trebuie să-l ai când ieși din casă
Articolul următorPROBLEME la platforma de programare pentru vaccinarea anti-Covid. Capitala și 18 județene, FĂRĂ locuri disponibile