Arabia Saudită a decis să-şi sporească presiunile împotriva anti-vacciniştilor, interizicându-le pelerinajele, călătoriile în străinătate şi accesul în universităţi, centre comerciale şi birouri, o politică de incitare la vaccinare considerată controversată, informează luni AFP, citată de Agerpres.

Riadul vrea să relanseze turismul, evenimentele sportive şi de divertisment, sectoare foarte afectate de criza sanitară şi esenţiale pentru planul „Vision 2030” menit să diversifice economia acestei ţări tributară exporturilor de petrol.

Suscitând nemulţumiri, Riadul a autorizat astfel doar persoanele vaccinate sau cele care au trecut prin COVID-19 în ultimele şase luni să participe la Omra, micul pelerinaj musulman care poate fi întreprins de-a lungul întregului an.

O măsură similară ar urma să fie luată pentru marele pelerinaj anual Hajj, potrivit unor surse apropiate guvernului.

De asemenea, odată cu redeschiderea frontierelor în luna mai, doar persoanele vaccinate sau imunizate vor fi autorizate să călătorească în străinătate.

Arabia Saudită a mai anunţat că vaccinarea va fi obligatorie începând din august pentru a putea intra în clădirile guvernamentale şi private, inclusiv în cele de învăţământ şi divertisment, precum şi pentru a putea lua transportul în comun. Doar angajaţii vaccinaţi din sectoarele public şi privat vor putea reveni la locul de muncă.

Aceste măsuri au alimentat critici, în special pe reţelele sociale. De asemenea, ele contrastează cu politica de stimulare a unor ţări precum SUA, unde mass-media au anunţat bonusuri în bani, în tichete pentru meciuri de baseball şi chiar sub formă de beri gratuite pentru a încuraja vaccinarea.

De altfel, alte guverne din regiune au adoptat măsuri similare celor din Arabia Saudită. Astfel, în Emiratele Arabe Unite, Dubai a anunţat în luna mai că persoanele care nu s-au vaccinat nu vor putea asista la evenimente sportive sau la concerte.

Săptămâna trecută, Bahrainul a anunţat că ia în calcul restricţii temporare care să autorizeze accesul în centrele comerciale, restaurante, sălile de cinema şi saloane de înfrumuseţare doar pentru persoanele imunizate.

Articolul precedentTaximetrist din Braşov înjunghiat de doi clienți luați de la Sfântu Gheorghe
Articolul următorMinistrul Cristian Ghinea anunță un nou tip de venit în România: „Vom avea oameni care au salariu şi primesc şi o cotă socială”