PSG a anunțat în cursul zilei de luni că Neymar (31 de ani) va rata restul sezonului. Decarul parizienilor s-a accidentat la glezna dreaptă la partida cu Lille, scor 4-3.

Chiar dacă spera că va reveni pe teren până la returul cu Bayern Munchen, din ”optimile” Champions League, se pare că accidentarea este mai gravă decât s-a crezut inițial, iar brazilianul are nevoie de o intervenție chirurgicală.

La scurt timp după ce parizienii au anunțat că Neymar nu va mai juca în acest sezon, brazilianul a postat un mesaj scurt pe rețelele sociale.

”Voi reveni mai puternic!”, a scris Neymar pe rețelele sociale.

 

 

Parizienii i-au recomandat o operație la Doha, pentru a evita o recidivă în viitor, astfel că Neymar nu va mai fi la dispoziția lui Christoph Galtier până la finalul acestui sezon.

„Neymar Jr a avut mai multe probleme cu grezna dreaptă în ultimii ani. În urma ultimei sale entorse, contractate pe 20 februarie, cadrele medicale de la Paris Saint-Germain i-au recomandat o operație de reparare a ligamentelor, pentru a evita un risc major de recidivă. Toți experiții consultați au confirmat această necesitate”, se arată pe site-ul oficial al grupării pariziene.

Neymar a evoluat în 29 de partide pentru cei de la PSG în acest sezon, în toate competițiile. A reușit să înscrie de 18 ori și să ofere alte 17 pase decisive, fiind unul dintre cei mai eficienți jucători ai grupării pariziene din acest sezon.

 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentCarduri de energie: alți români au primit voucherele – ANUNȚUL lui Marcel Boloș
Articolul următorFonduri PNRR pentru un campus liceal și universitar la Sfântu Gheorghe