Târgul de Crăciun de la Sfântu Gheorghe va fi deschis vineri, 13 decembrie, și îi va aștepta pe vizitatori cu o selecție de programe bogate și pline de culoare, produse locale și delicatese artizanale, anunță organizatorii.
Pe lângă muzica tradițională, spectacolele de dans și cele festive, concerte sau târgul meşteşugarilor, în acest an organizatorii au pregătit o mulțime de surprize, printre care Camera foto (Photobooth) realizată în fața unui fundal festiv, sau proiectarea desenelor realizate de copii pe faţada Teatrului Tamasi Aron, însă noutatea va fi lipsa plasticului din peisaj, pentru că Municipalitatea și-a propus să pună accent și pe protejarea mediului înconjurător.
„Pentru că Sărbătoarea Crăciunului este despre comunitate, tradiția continuă şi în acest an, astfel că între 16 și 23 decembrie, dimineața, aproximativ 800 de copii de grădiniță și elevi din opt instituţii de învăţământ ale orașului se alătură programelor cu muzică, dans sau poezie. După-amiază şi seara, grupurile, corurile și concertele creează o atmosferă festivă în Piaţa Centrală. În târg, nu mai puțin de 60 de meșteri şi meşteşugari vor oferi spre vânzare produsele pe care le produc: de la șosete tricotate până la produse apicole sau bijuterii emailate, aproape totul va fi disponibil. Și pentru a evita poluarea mediului cu deșeurile inevitabile care vin odată cu târgul, am introdus pentru prima dată în acest an regula conform căreia vânzătorii oferă delicatese de sărbători exclusiv în tacâmuri biodegradabile, compostabile sau reutilizabile”, au transmis organizatorii.
Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada 13-24 decembrie.
Program complet
Scena de piatră din Piaţa Centrală
Vineri, 13 decembrie
16:30 Spectacolul copiilor de la Grădiniţa cu program prelungit Napsugár
Duminică, 15 decembrie
18:00 Concert susținut de Corul Canticum şi de Classical Singers
18:30 Teatrul de păpuși Kabóca din Veszprém (HU): Zeng a lélek – Jocul misterului de Crăciun
Luni, 16 decembrie
11:00 Spectacol al corurilor Şcolii Generale „Gödri Ferenc”
16:00 Spectacol susținut de grupul „Buburuzele” al Grădiniței cu Program Prelungit Csipike
15:00 Spectacol al corurilor claselor V-VIII de la Colegiul Național „Székely Mikó”
17:30 Concertul Corului de femei Canticorum
18:00 Concert acapella al trupei Snaps Vocal Band
19:00 Concert Takáts Nikolas (HU)
Marţi, 17 decembrie
10:30 Colinde cu grupa „Fluturaşi” de la Grădiniţa cu Program Prelungit Hófehérke
11:00 Colinde cu grupa „Gărgărițele” de la Grădiniţa cu Program Prelungit Hófehérke
11:30 Spectacol susţinut de grupa „Csibészek” de la Grădiniţa cu Program Prelungit Hófehérke
17:30 Benkő Éva și Ansamblul Folker: Regölés
Miercuri, 18 decembrie
10:00 Spectacol susţinut de grupa „Manók” de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Benedek Elek”
15:00 Spectacol al corurilor claselor IX-XII de la Colegiul Național „Székely Mikó”
16:00 Spectacol susţinut de grupele „Méhecske” și „Halacska” de la Grădiniţa cu Program Prelungit Gulliver
16:30 Spectacol susţinut de grupa „Napraforgó” de la Grădiniţa cu Program Prelungit Csipike
17:00 Spectacol al Corului Parohiei Sfântul Iosif
17:30 Concert de jazz cu Maria Răducanu
18:30 Spectacol cu corurile Campanella și Eufónia de la Liceul de Arte „Plugor Sándor”
Joi, 19 decembrie
10:30 Spectacol susţinut de grupa „Kincskeresők” de la Grădiniţa cu Program Prelungit Hófehérke
11:00 Spectacol susţinut de grupa „Vackor” de la Grădiniţa cu Program Prelungit Hófehérke
12:00 Spectacolul claselor primare de la Colegiul Reformat
16:00 Colinde cu elevii Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului
18:00 Spectacolul corului Csicsergők
Vineri, 20 decembrie
12:00 Spectacol al Corului Liceului Teoretic „Mikes Kelemen”
17:00 Spectacol al Corului Liceului Tehnologic „Berde Áron”
Sâmbătă, 21 decembrie
15:00 Concert al trupei Mesehetes
16:00 Spectacol susţinut de grupa „Napocska” de la Grădiniţa cu Program Prelungit Gulliver
18:00 Concert Swing á la Django (HU)
Duminică, 22 decembrie
15:00 Égvilág: A medve nem játék (Ursul nu este o jucărie) – un joc popular pentru copii
16:30 Spectacol al Corului de femei Voces
18:30 Spectacol al Corului Harmónia
Luni, 23 decembrie
17:30 Ansamblul Evilági: Concert „Miracol în așteptare”
18:30 Concert Mácsafej
Alte programe festive:
Vineri, 13 decembrie
10:00 Concerte lecţii – Concertul comun al Orchestrelor de cameră Georgius și Ciuc: „Îmi permiteţi un dans?” Dinastia Strauss / Locul de desfășurare: Teatrul „Tamási Áron”
12:00 Concerte lecţii – Concertul comun al Orchestrelor de cameră Georgius și Ciuc: „Îmi permiteţi un dans?” Dinastia Strauss / Locul de desfășurare: Teatrul „Tamási Áron”
Sâmbătă, 14 decembrie
19:00 Concert festiv – Corurile de cameră Vox Humana, Pro Musica și Laudate: Johann Sebastian Bach: Oratoriul de Crăciun / Locație: Biserica Romano-Catolică Krisztus Király
Vineri, 20 decembrie