Într-o confruntare din primul tur al Cupei României la fotbal, ACS SR Brașov a învins, astăzi, în deplasare, pe KSE Târgu Secuiesc, din județul Covasna.

Meciul a fost unul echilibrat, iar calificarea a fost obținută la loviturile de la 11 metri. La finalul celor 90 de minute scorul a fost egal, 1-1, golul brașovenilor fiind marcat de Rența, în minutul 16, după un corner executat de Horia Popa. Gazdele au egalat în minutul 51, iar tabela a rămas neschimbată până la finalul celor 120 de minute. După executarea loviturilor de la 11 metri, SR Brașov s-a impus cu 6-4.

„Am început foarte bine meciul, am marcat repede şi am controlat prima parte. După gol ne-am pierdut însă concentrarea, a apărut o relaxare, nu am mai ţinut de minge şi nu am mai respectat ceea ce am pregătit pentru acest meci. Am intrat în contre cu adversarii şi ne-am consumat. Totuşi, sunt foarte mulţumit de faptul că au alergat şi că nu au renunţat în niciun moment. Băieţii au făcut tot ce au putut pentru a se impune şi cred că trebuie să apreciem acest lucru, mai ales că vin după o perioadă mare de pauză. Este victoria lor. Suntem bucuroşi că am reuşit să ne calificăm în faza următoare.”, a declarat tehnicianul braşovenilor, Liviu Nicolae.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 64. Delir total între candidații de la Primăria Sectorului 1
Articolul următorTurul Ciclist al României închide Transfăgărășanul