Sepsi OSK joacă în deplasare duminică, de la ora 17:30, cu Gaz Metan Mediaş, în etapa a 24-a a sezonului regulat din Liga 1 de fotbal.

După două înfrângeri în acest an, dar mai ales după două jocuri slabe făcute de echipa sa, antrenorul Eugen Neagoe speră că jucătorii lui Sepsi OSK au învăţat din greşeli şi vor face un joc bun.

„Întâlnim o echipă bună, cu jucători valoroşi, o echipă care a demonstrat că poate câştiga împotriva oricărei echipe. Au reuşit acest lucru. Au făcut un joc bun şi rezultate bune în prima parte a campionatului. Nici ei nu sunt în acest moment în cea mai bună formă, dar cu siguranţă va fi un meci dificil şi pentru noi. Nici noi nu venim după un rezultat bun şi cu siguranţă băieţii sunt conştienţi de importanţa acestui joc şi vor trata cu mare responsabilitate acest joc. Sper să fie un joc frumos, un joc plăcute, şi sper să avem o evoluţie foarte bună şi să câştigăm acest meci”, a declarat Neagoe.

Tehnicianul echipei din Sfântu Gheorghe a mai spus că începutul de an nu a fost aşa cum şi-ar fi dorit, dar mai sunt 9 puncte puse în joc, iar echipa sa are şansa ei pentru calificarea în playoff, şansă pe care trebuie să o joace până la capăt.

„Şi băieţii sunt conştienţi că nu am făcut cele mai bune jocuri în acest an, dar aceşti băieţi merită felicitări pentru tot parcursul acestui campionat. Pentru că după 23 de etape suntem pe loc de playoff, ne dorim să rămânem acolo, dar mai sunt trei jocuri cu echipe foarte bune. Sper să ne ridicăm la nivelul adversarului, ba chiar să jucăm şi mai bine pentru că am putut s-o facem în primele etape”, a mai spus Neagoe.

Înaintea acestei etape, Sepsi OSK se află pe locul 6 cu 33 de puncte, în timp ce Gaz Metan Mediaş e pe locul 10 cu 29 de puncte.

 

Articolul precedentTarja Turunen şi Holograf, printre concertele de la Zilele Sfântu Gheorghe 2019
Articolul următorPeste 30% dintre contribuabilii din Sfântu Gheorghe şi-au plătit deja impozitele locale