Numărul pacienților care se prezintă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe scăzut considerabil în ultima perioadă, odată cu adoptarea măsurilor de restricționare a circulației și distanțare socială, iar situația actuală dovedește cât de suprasolicitat era sistemul până la apariția pandemiei, spune managerul instituției, Andras Nagy Robert.

„Situaţia actuală ne arată cât de suprasolicitat este sistemul de Urgenţă, pentru că cel care are o urgenţă reală se prezintă acum, nu stă acasă, indiferent că e pandemie. Dacă ai o apendicită sau un infarct vii la urgenţă, dar dacă te doare spatele nu vii la Urgenţă, și nu se vine”, a explicat managerul Spitalului.

Cu toate acestea, încă există persoane care se prezintă la spital deși nu au probleme medicale reale. Dr. Roșu Matyas, directorul medical al instituției, a povestit într-o videoconferință online că în noaptea de marți spre miercuri, la Camera de gardă s-a prezentat un pacient care sângera după periajul dentar.  

„A scăzut simţitor numărul pacienţilor care se prezintă la Urgenţe, populaţia a înţeles să se prezinte doar când are probleme grave (…) Noaptea trecută am fost de gardă şi tot am avut pacienţi care s-au prezentat pentru că, de exemplu, sțngerau că s-au spălat pe dinţi”, a spus dr. Roșu Matyas.

Conducerea unității medicale a făcut din nou apel la responsabilitate, subliniind importanța respectării măsurilor de distanțare socială în prevenirea răspândirii coronavirus.

Mamagerul spitalului le-a recomandat locuitorilor să stea cât mai mult în casă, pentru a limita contactul cu alte persoane, întrucât riscul epidemiologic este extrem de ridicat, iar sistemul sanitar din România nu este pregătit să facă faţă unui număr ridicat de pacienţi confirmaţi.

Articolul precedentNu mai aruncaţi orice în WC ! Un nou apel al Gospodăriei Comunale
Articolul următorSpitalul Județean de Urgență a dublat capacitatea de stocare a oxigenului pentru pacienții coronavirus